Surse apropiate anchetei au declarat pentru G4Media.ro că procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au descoperit alte două fetițe, de 11 și 13 ani, cărora preotul Daniel Rece le-ar fi cerut imagini în ipostaze compromițătoare. La fel făcuse și cu o altă fată de 13 ani, prima victimă descoperită.

Anchetatorii au descins și la biserica unde slujea preotul, în comuna Albești, satul Coroana, județul Constanța, descoperind ID-ul de Instagram al uneia dintre minore notat pe un calendar ortodox în altarul bisericii, au precizat aceleași surse.

Acesta a fost arestat miercuri după-amiază pentru 30 de zile, după ce marţi seară fusese reținut de procurorii DIICOT Iaşi, după ce a fost audiat timp de câteva ore.

În timpul cercetărilor, s-a stabilit că, în cursul lunii iunie 2019, autorul faptei a distribuit, prin intermediul reţelelor de socializare, către o colegă de clasă a minorei, fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit.

Arhiepiscopia Tomisului a decis, marţi, suspendarea din slujire a preotului Daniel Rece şi declanşarea unei anchete interne după demararea de către procurorilor DIICOT Iaşi a anchetei referitoare la pornografie infantilă.

Daniel Rece are 44 de ani, este căsătorit și are un copil minor.

Foto: Arhiepiscopia Tomisului

 
 

Urmărește-ne pe Google News