Asociaţiile semnatare atrag public atenţia asupra faptului că recentul Regulament intern al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), în baza căruia funcţionează toate unităţile medicale din subordinea Primăriei Capitalei, cuprinde prevederi nelegale.
Regulamentul prevede, la art.61, interdicția absolută pentru un salariat de a discuta cu presa fără acordul conducerii, fapt sancționat ca abatere disciplinară.
„Această prevedere din Regulament intră în contradicţie cu prevederile legii avertizorilor de integritate (art. 6 din Legea nr. 571/2004), care consacră dreptul salariaţilor de a semnala direct presei încălcări ale legii de care iau cunoştinţă în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară”, arată apador.org.
„Regulamentul prevede, în art. 73, mai multe cazuri în care salariatul care ia legătura cu presa nu va suporta sancţiuni, dar printre aceste cazuri de exonerare de răspundere disciplinară pentru contactarea presei nu este prevăzut şi cazul avertizorilor de integritate, ceea ce face ca Legea avertizorilor de integritate să devină inaplicabilă pe teritoriul municipiului Bucureşti”, mai menționează APADOR.
Soluția ar fi, potrivit sursei citate, ca la art.73 din Regulament, printre cazurile în care salariatul nu este sancţionat disciplinar pentru contactarea presei să fie prevăzut şi cazul semnalărilor către presă făcute în conformitate cu Legea 571/2004 privind protecţia avertizorilor de integritate.
„Având în vedere că o lege trebuie aplicată în întreaga ţară şi că nu pot exista insule, eventual de mărimea unui municipiu, în care o lege nu se aplică, asociaţiile solicită primarului general al Capitalei, doamna Gabriela Firea, sub a cărui autoritate funcţionează ASSMB, să întreprindă demersurile necesare pentru intrarea, de îndată, în legalitate”, încheie APADOR.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro