Cele două femei s-au certat din cauza unui credit neplătit și a unor datorii mai vechi
Rodica C. a garantat pentru un împrumut luat de prietena sa, Steluța M., de la o instituție financiară nebancară. Când Steluța nu a mai putut plăti, Rodica a fost executată silit.
Conform sursei citate, Rodica C. a fost obligată să plătească 9.000 de lei, sumă reținută din pensia sa. Acum, ea cere înapoi banii, plus dobânda aferentă. Steluța M. nu neagă situația, dar susține că și Rodica îi datorează 5.152 lei dintr-un alt împrumut.
Femeile își datorau reciproc peste 14.000 de lei
Judecătorii au analizat documentele depuse de cele două femei. S-a constatat că Rodica C. garantase un credit de 12.000 lei contractat de Steluța M. Acesta fusese rambursat doar parțial, ducând la executarea silită.
Instanța a considerat că Rodica C. are dreptul să-și recupereze banii prin acțiune în regres. În schimb, solicitarea Steluței M. a fost tratată ca o cerere reconvențională, care necesita fie plata unei taxe de timbru, fie prezentarea unei hotărâri judecătorești anterioare. Steluța nu îndeplinise niciuna dintre aceste condiții.
Decizia instanței
Judecătoria a decis obligarea Steluței M. la plata a 9.000 de lei către Rodica C., plus dobânda legală penalizatoare. Cererea reconvențională a Steluței a fost anulată.
Steluța M. a contestat sentința, iar dosarul a ajuns la Tribunal. Încă nu s-a stabilit primul termen de judecată pentru apel.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro