Un bărbat de 69 de ani a fost găsit mort la intrarea în hala Pieţei Mihai Viteazul, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad precizând că nu sunt suspiciuni în ceea ce priveşte decesul bărbatului şi că acesta era cunoscut ca fiind om al străzii.
Femeia, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost găsită decedată într-un adăpost improvizat dintr-o clădire dezafectată de pe strada Mihail Kogălniceanu. Oamenii legii spun nici în acest caz nu sunt suspiciuni cu privire la decesul victimei, temperatura care a scăzut în noaptea de duminică spre luni sub zero grade Celsius fiind cea care a condus la moartea acesteia.
„S-au efectuat cercetări la faţa locului. Nu sunt suspiciuni cu privire la decesul celor două persoane. Cadavrele au fost transportate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad pentru efectuarea necropsiei. În urma acesteia se va putea stabili cu exactitate cauzele producerii celor două decese”, a declarat agentul şef adjunct Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro