Totodată, operatorii economici care administrează cele două piețe din Craiova au fost amendați de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cu 17.000 de lei.
”Au fost găsite mai multe nereguli care contravin atât legislaţiei în vigoare, proprie domeniului, cât şi prevederilor ordonanţelor militare adoptate, motiv pentru care, reprezentanţii ANPC au dispus măsura opririi temporare a activităţii, până la remedierea deficienţelor, a Pieţei Centrale şi Pieţei Valea Roşie din Craiova, operatorilor economici care le administrează fiindu-le aplicate şi amenzi contravenţionale în valoare de 17.000 lei”, a transmis ANPC printr-un comunicat.
”Aceste măsuri au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020, în cazul Pieţei Centrale (nu au fost implementate măsurile de distanţare socială, culoarele dintre tarabe neavând lăţimea prevăzută de aceasta, nu au fost asigurate substanţe dezinfectante, în incinta pieţei, pentru consumatori şi comercianţi), iar în cazul Pieţei Valea Roşie, din cauza abaterilor privind desfăşurarea activităţii în spaţiul de vânzare şi cel de depozitare a lactatelor, în condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare”, s-a mai menționat în comunicat.
Potrivit comunicatului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), comisarii continuă seria de acţiuni de control, la nivelul întregii ţări, pentru a verifica modul în care comercianţii îndeplinesc prevederile ordonanţelor militare adoptate până în acest moment, menite să prevină răspândirea noului coronavirus Covid-19, precum şi felul în care respectă drepturile consumatorilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro