Programul de lucru cu publicul va fi, sâmbătă şi duminică, de la 8.00 la 16.00, la punctele de lucru din Plaza Mall şi Park Lake, precizează sursa citată.

În București, cererile pentru paşapoarte au crescut cu aproape 60%, după începerea războiului în Ucraina, declanşat de Rusia.

Potrivit Prefecturii, măsura vine în completarea celor luate anterior: programul a fost prelungit în timpul săptămânii până la ora 20.00, a fost suplimentat personalul cu sprijinul Direcţiei Generale de Paşapoarte şi au fost alocate ghişee speciale pentru preluarea solicitărilor fără programare.

„Solicitanţii de paşapoarte sunt rugaţi ca, în situaţia în care au făcut o programare online şi nu se pot prezenta, să o anuleze prin accesarea butonului «Anulează programare» din e-mailul de confirmare a programării. Pentru a evita deplasarea în vederea eliberării paşapoartelor există posibilitatea ca, la momentul depunerii cererii, să fie solicitată transmiterea acestora prin intermediul serviciilor de curierat rapid, contravaloarea fiind suportată de solicitant”, mai transmite Prefectura.

Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea

 
 

Urmărește-ne pe Google News