Liliana și Ramona sunt două femei românce care au emigrat în Italia pentru a-și face un trai mai bun. Cele două sunt împreună încă de când erau în România, dar relația lor a putut fi oficiată abia după zece ani petrecuți în Italia, scrie Rotalianul.

Cele două povestesc că au ajuns în Italia în urmă cu zece ani. „Am sosit în Sardinia acum zece ani. întâi a venit partenera mea, Ramona, care a găsit un loc de muncă și a început să lucreze ca asistentă medicală. O lună mai târziu am decis să o urmez și am venit și eu”, spune Liliana.

Viața în Italia li s-a potrivit foarte bine celor două și au fost primite foarte bine în insula italiană. „Aici, în Nuoro, am găsit mulți prieteni. Orașul ăsta a devenit a doua mea casă și aici am decis să ne căsătorim. Am fost foarte bine primită aici”, subliniază Ramona.

Două românce s-au căsătorit în Italia. O brăileancă și o bistrițeancă și-au unit destinele într-un orășel italian

Lili spune că și-au ținut mult timp relația secretă deoarece „În țara mea, din păcate, nu există încă nicio legislație care să permită căsătoriile homosexuale. Sper că și acolo se vor decide să facă acest pas spre civilizație cât mai curând posibil.”

O altă româncă s-a căsătorit cu iubita sa în Italia, anul trecut. Aceasta fiind prima căsătorie între două femei din localitatea Braone, din provincia Brecia, situată în nordul Italiei. Daniela Dîrlea, în vârstă de 28 de ani, și-a unit destinul cu iubita sa, Sarah Cosimato (38 de ani), cele două fiind împreună de trei ani și au o fetiță de un an pe care o cresc împreună.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”


Citește și: EXCLUSIV/ Dealerii le-au păcălit pe vedete și le-au vândut droguri ”botezate”: paracetamol + cofeină + cocaină!

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Țara care s-a umplut de păianjeni mari cât un șobolan. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de păianjeni mari cât un șobolan. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Chipul unui tată ucrainean care şi-a pierdut soţia şi cei trei copii într-un atac rusesc cu rachetă. Zdrobit de durere, i-a condus pe ultimul drum
Observatornews.ro
Chipul unui tată ucrainean care şi-a pierdut soţia şi cei trei copii într-un atac rusesc cu rachetă. Zdrobit de durere, i-a condus pe ultimul drum
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI