Poarta şcolii din Humosu are lacăt, iar în curte nu mişcă
nimic. De afară, clădirea pare să fie în regulă. În curte,
bucăţi de lemn aruncate, mormane de moloz. Lucrările de
reabilitare au început în luna iulie în interior şi au fost
abandonate pentru că firma de construcţii nu a primit bani. Pereţii
au fost decopertaţi, parchetul a fost scos, tavanul a fost dat jos,
au rămas doar geamurile şi o parte din instalaţia electrică.
Aici, pe 9 septembrie, ar trebui să înveţe 158 de copii, de la
grădiniţă până la clasa a 8-a.

Două şcoli au început în vară lucrările de reabilitare prin programul PNDL, însă nu vor fi gata până pe 9 septembrie, relatează Mediafax.

În loc de săli de clasă pregătite să primească elevi, şcoala
din Humosu e doar o clădire lăsată la roşu. Banii pentru
reabilitarea şcolii sunt din Programul Naţional de Dezvoltare
Locală şi au fost viraţi către Primărie, doar că bugetul
comunei nu a fost aprobat.

„S-a ajuns în situaţia asta deoarece Consiliul local Sireţel
nu a votat încă bugetul local şi unitatea nu dispune de fondurile
necesare pentru a începe anul şcolar. La Şcoala Humosu s-a început
reabilitarea şcolii prin PNDL, acolo nu pot învăţa copiii. Avem o
posibilitate să îi ducem la zece kilometri, într-o altă
structură, la şcoala primară Slobozia. Problema este că nu avem
cu ce să îi transportăm. Consiliul Local trebuie să îi
transporte, însă neavând buget nu au început încă demersurile
pentru a scoate la licitatie şi să caute o firmă de transport
persoane”, a declarat Marius Cojocaru, directorul şcolii
Gimnaziale Sireţel, pentru sursa citată.

Chiar vis-a-vis de şcoală locuieşte o familie. Oamenii nu ştiu
exact unde îşi vor trimite copiii la şcoală.

„Vreo lună de zile până o să o repare o să meargă în alt
sat. Au zis că pune microbuz. Sunt într-a patra, cum să meargă pe
jos?”, spune bunica unui băiat.

„Ei s-au gândit acuma, aproape la începutul şcolii să
demoleze şcoala? Bună, rea, trebuia să o fi lăsat aşa.(…) Ni
se pare că nu o să mai fie nimic pe aici, că copiii nu or să se
mai ducă la şcoală”, spune bunicul.

„Există posibilitatea ca pe 9 septembrie cei 158 de copii din
satul Humosu să rămână acasă. Asta este cel mai grav, să rămână
acasă şi să nu poată începe şcoala neavând cu ce să îi
transportăm, noi nu avem cu ce să îi transportăm la zece
kilometri din Humosu până la Slobozia. (…) Este posibil să
abandoneze, că nu cred că cei de clasa pregătitoare, nici măcar
cei de 14-15 ani nu au cum să parcurgă 10 km dus, 10 km întors
pentru a merge la şcoală.”, a declarat Marius Cojocaru,
directorul Şcolii Gimnaziale Sireţel.

Şantier în lucru e şi la un corp de clădire din Sireţel, nu
doar la şcoala din Humosu. Aici, câţiva muncitori lucrează la
acoperişul clădirii.

„Noi am început lucrările pe data de 1 iulie 2018, lucrarea
este pe un termen de un an de zile şi se lucrează la capacitate
redusă fiindcă Primăria nu ne-a virat banii în cont. Lucrăm şi
la şcoala din Humosu, acolo aşteptăm racordul pe organizarea de
şantier, care tot Primăria trebuie să o facă, este prevăzută şi
în proiectul tehnic, aşteptăm racordul la curentul trifazic să
putem începe tencuielile de interior. (…) Sincer eu să vă zic,
dacă nu sunt bani, noi nu putem lucra. Materiale nu există, astea
costă bani”, a declarat Cristian Humelnicu, inginerul firmei de
construcţii.

Totul pleacă de o dispută în Consiliul Local.

„Suntem într-o situaţie deosebită aici la Sireţel din cauza
faptului că edilul nostru este condamnat începând cu 23.10 2017 la
trei ani de închisoare cu suspendare. Se blochează activitatea
comunei complet. Noi nu putem să aprobăm bugetul din cauza faptului
că nu este promovat de o persoană care are calitate de primar.
(…) Dacă noi aprobăm bugetul facem o ilegalitate, pentru că este
promovat de o persoană care are calitatea de primar, că el şi-a
pierdut calitatea de primar când s-a dat hotărârea definitivă de
condamnare pentru acte de corupţie.(…) Bani sunt, sunt prinşi în
buget, dar sunt blocaţi că nu putem să dăm drumul la buget”,
a declarat Gelu Şpaiuc, viceprimarul comunei.

Primarul spune că e vina vicelui, care e şi liderul
consilierilor social democraţi şi care refuză să voteze bugetul.

„Situaţia e critică deoarece consilierii PSD nu au aprobat
bugetul nici până în prezent. Trebuie să facem plata la
constructor, în jur de 4 miliarde jumătate. Dacă putem plăti
constructorului, constructorul a zis că suplimentează muncitorii şi
să înceapă anul şcolar în condiţii cât mai bune”, a
declarat Gheorghe Ancuţa, primarul comunei Sireţel.

Inspectoratul Școlar nu are o soluție

Situaţia a ajuns până la Prefectură şi Inspectoratul Şcolar
General.

„Pe fondul unor neînţelegeri în cadrul Consiliului Local
Sireţel şi primar nu s-a votat nici la acest moment bugetul
comunei, ceea ce va împiedica începerea anului şcolar 2019-2020.
Repet faptul că există şi aici în derulare reabilitări şi
investiţii în două sau trei structuri, ca atare toţi copiii din
acele structuri trebuie să fie deplasaţi la şcoala de centru cu
microbuzul. Ori, nu s-a găsit nicio soluţie pentru asigurarea
finanţării pentru ca această deplasare să se poată face şi
chiar plata utilităţilor din Şcoala Sireţel nu se poate realiza”,
afirmă Genoveva Farcaş, inspectorul şcolar general al ISJ Iaşi,
în cadrul Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Iaşi.

Farcaş a precizat că va sesiza şi Ministerul Educaţiei cu
privire la şcoala din Sireţel.

„Au fost nenumărate întâlniri cu primarul, cu consilierii, cu
colegii mei de la Prefectură, nu vor să înţeleagă să aprobe
bugetul. Vor răspunde până la urmă. Eu o să fiu nevoit să mă
adresez organelor abilitate cu privire la suspiciunea de abuz în
serviciu, a consilierilor pentru că nu poţi să condamni o comună
pe un vot. (…) Ei au dreptul să convoace o şedinţă de îndată,
este motivată, la trei zile pot să facă şedinţa, aprobă bugetul
şi lucrurile reintră în normal. Numai să înţeleagă că este
exclusiv o decizie a consilierilor de acolo”, a declarat Marian
Şerbescu, prefectul judeţului Iaşi.

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește-ne pe Google News