Cele două fete locuiau cu bunica lor. N-au tată, iar mama lor are probleme fizice. La începutul acestei săptămâni, vecinii au anunțat Protecția Copilului, după ce ar fi aflat că femeia și-ar fi vândut nepoatele.

„Este vorba despre două surori, una de 9 ani și cealaltă de 12 ani, căsătorite contra unor sume de bani, mai exact un galben. Asta ni s-a spus din declarațiile fetițelor și a bunicii. Una, cu forța, în Dolj, cealaltă căsătorită în localitatea Motru. Între timp, cea căsătorită în localitatea Motru, vorbim de minora de 12 ani, s-a și întors la domiciliul bunicii din cauza faptului că era bătută, spune ea, de familia în care ajunsese”, a declarat Adrian Bidilici, director DGASPC Mehedinți.

Un galben este, de fapt, un ban de aur și valorează aproximativ o mie de euro.

„Fetele erau puțin debusolate, pe bună dreptate, de situația în care se aflau. Au fost introduse într-un program de consiliere. În prezent sunt, putem spune, aproape echilibrate emoțional și se lucrează la depășirea problemelor cu care se confruntă”, a spus psihologul Lorena Popescu.

Polițiștii cercetează acum infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului și agresiune sexuală, conform declarației Gabrielei Ciocioană, purtătorul de cuvânt al IJP Mehedinți.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
FANATIK.RO
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI