ComenteazăCornelia (12 ani) şi Georgeta (14 ani) pleacă în fiecare dimineaţă de acasă la ora 5.45, indiferent de vreme. Din satul lor, Zgura, merg pe jos cinci kilometri până în staţia de la Olteneşti. De acolo iau autobuzul şi, după încă cinci kilometri, ajung în satul Târzii, unde este şcoala la care învaţă. Drumul este refăcut apoi la întoarcere şi elevele ajung acasă abia spre înserat. În drumul lor trec pe lângă o pădure şi, nu o dată, au întâlnit mistreţi. Fetelor nu le e teamă, pentru că sunt însoţite de un paznic de nădejde, căţelul lor, Bobiţă. “Lui Bobiţă nu-i este frică de nimic. Când vede mistreţii, îi latră şi aleargă după ei, cât e el de mic. Dimineaţa, ne conduce până la staţia de autobuz şi apoi se întoarce acasă”, povesteşte Georgeta, sora mai mare.
«Ne îmbrăcăm mai gros şi răzbim»
În Zgura sunt şapte elevi care învaţă la Târzii. Cinci dintre ei stau în gazdă în satul în care e şcoala, astfel încât doar Georgiana şi Cornelia au rămas să facă această navetă istovitoare. În comună există un microbuz şcolar, dar nu ajută cu nimic, deoarece drumul până în satul lor e impracticabil. “Asta e, ne îmbrăcăm mai gros şi răzbim prin nămeţi”, spune sora mai mică, Cornelia