Saida Halikova, în vârstă de 24 de ani, şi Elena Archahanova, a cărei vârstă nu a fost precizată, au fost condamnate la tribunalul militar din regiunea Moscova la cinci ani şi şase luni, respectiv la cinci ani şi trei luni de închisoare, a declarat purtătorul de cuvânt al instanţei, Irina Jirnova, potrivit Mediafax.
„Cele două tinere au recunoscut că au transferat bani unor membri ai organizaţiei teroriste sunnite Stat Islamic”, a precizat Irina Jirnova, fără a preciza cuantumul sumelor.
Potrivit anchetatorilor, tinerele vindeau obiecte pe care le fabricau acasă după care transferau banii teroriştilor.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News