„Azi dimineață, în jurul orei 5.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile de aluminiu, pe ruta Turcia-Polonia”, a transmis Poliția de Frontieră.
În urma verificărilor au fost descoperiţi 26 de străini care încercau să treacă ilegal granița.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean bulgar. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în compartimentul destinat mărfurilor, patru cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Afganistan, solicitanți de azil în țara noastră.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.