Potrivit ziarului german, Marco O. și Ina O., un cuplu din comuna Sandhausen, au un băiat împreună, precum și alți trei copii din relații anterioare. Cu toate acestea, cei doi soți și-au mai dorit încă o fiică împreună, dar au eșuat.

În cele din urmă, ei au decis să răpească un bebeluș pentru a-și îndeplini visul de a avea o fiică. Acum un an, femeia s-a împrietenit pe Telegram cu o tânără mămică refugiată din Ucraina și i-a câștigat încrederea ajutând-o cu procedurile de azil.

Apoi, pe 6 martie, Ina O. și-a invitat victimele – tânăra mămică și bunica – la un restaurant din orașul Bruchsal. Femeia le-a administrat pe ascuns un sedativ în băuturi, după care soțul ei le-a ucis, bunica fiind aruncată într-un lac, iar tănâra fiind stropită cu benzină și incendiată.

Cadavrul tinerei a fost descoperit a doua zi, iar cel al buncii pe 19 martie. Între timp, poliția descoperise făptașii și au eliberat bebelușul pe 13 martie.

Adus în fața tribunalului regional din Mannheim, cuplul își recunoaște vinovăția. „Am comis crimele cu un ciocan de cauciuc în timp ce soția mea stătea lângă mașină”, explică bărbatul. Motivul? „Ne-am dorit o fiică. Aceasta a fost cea mai arzătoare dorință a soției mele”, a spus el, precizând că soția sa a suferit mai multe avorturi spontane, în timp ce înseminarea intrauterină a eșuat.

Care sunt datele alegerilor prezidențiale 2025, stabilite în prima ședință de coaliție PSD-PNL-UDMR din acest an
Recomandări
Care sunt datele alegerilor prezidențiale 2025, stabilite în prima ședință de coaliție PSD-PNL-UDMR din acest an

Potrivit procurorilor, cei doi soți au patru copii. Femeia are doi băieți dintr-o căsnicie anterioară, iar bărbatul o fiică. Cuplul are și un fiu împreună.

Ina O. a mărturisit la rândul ei că a făcut „o mare greșeală”. „Am comis crimele împreună cu soţul meu. Am făcut o mare greșeală care mă apasă foarte mult. Micuța Mia a rămas fără mamă, iar acum nici copiii mei nu au mamă”.

Micuța Mia locuiește acum cu mătușa ei, Evhenia, în Ucraina. Procesul continuă, scrie ziarul german.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
S-a aflat motivul real pentru care asistenta de la UPU Constanţa și-a luat viața. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și fostul soț, tatăl fetiței lor de trei ani. Mărturia unei apropiate a tinerei: "Pitica mea...".
Viva.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Un nou drum expres în România. Va avea 24 de poduri, 31 de pasaje și va costa 5,5 miliarde de lei
FANATIK.RO
Un nou drum expres în România. Va avea 24 de poduri, 31 de pasaje și va costa 5,5 miliarde de lei
Ororile la care a fost supusă Monica Gabor la 16 ani, când a ajuns pe mâna interlopilor. Ce s-a întâmplat cu cel care a vândut-o pentru 1.000 de dolari
Unica.ro
Ororile la care a fost supusă Monica Gabor la 16 ani, când a ajuns pe mâna interlopilor. Ce s-a întâmplat cu cel care a vândut-o pentru 1.000 de dolari
Cum a învăţat Iancu Guda, la vârsta de 6 ani, ce înseamnă datorii proaste: Greşelile se plătesc scump în viaţă
Observatornews.ro
Cum a învăţat Iancu Guda, la vârsta de 6 ani, ce înseamnă datorii proaste: Greşelile se plătesc scump în viaţă
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor
HOROSCOP
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI