Două ursoaice s-au plimbat nestingherite, împreună cu puii lor, prin stațiunea Bușteni. Speriați, localnicii au cerut ajutorul jandarmilor care au intervenit pentru a alunga animalele sălbatice.
Prima familie de urși, o ursoaică și doi pui, și-a făcut apariția luni seara pe strada Victoriei din Bușteni. Jandarmii au folosit girofarurile și sirenele autospecialei din dotare pentru a îndepărta animalele sălbatice.
Cea de-a doua familie de urși a fost depistată în timp ce jandarmii patrulau în zonă. O altă ursoaică cu doi pui a fost alungată de pe strada Cezar Petrescu din Bușteni, notează republikanews.