Potrivit acesteia, cei doi conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, în cazul agentului de poliţie rezultatul indicând o alcoolemie de 1,12 mg/l., el fiind condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.
În urma impactului, un bărbat de 54 ani din judeţul Timiş a fost rănit grav, iar un altul de 30 de ani din judeţul Iaşi a suferit leziuni uşoare, ambii fiind pasageri în autoturismul condus de agentul de poliţie.
Subinspectorul Virginia Pralea susţine că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală, care va fi înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
”Având în vedere comportamentul necorespunzător al agentului de poliţie neconform cu deontologia profesională, prin care se aduce atingere imaginii instituţiei, s-a dispus cercetarea prealabilă a acestuia în regim de urgenţă, urmând ca după finalizare, conducerea inspectoratului să dispună măsuri legale corespunzătoare pe linie disciplinară”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.