Viitura a surprins în trafic 12 autoturisme şi un microbuz.

„Cele 12 autoturisme au fost scoase din zona de pericol, iar o persoană a fost evacuată dintr-un autoturism. Circulaţia în zona respectivă a drumului DN22D este blocată”, a precizat ISU Delta, conform Tulcea News.

În zonă au fost mobilizate pentru intervenție un echipaj al ISU Delta, lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, autorităţi locale şi Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Mihai Bravu. 

Județul Tulcea s-a aflat joi după-amiază sub cod portocaliu de averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină.

Localitățile Tulcea, Sarichioi, Somova, Valea Nucarilor, Frecăței, Murighiol, Mihail Kogălniceanu, Nalbant, Mihai Bravu, Izvoarele, Nufăru, Ciucurova, Beștepe, Horia, Valea Teilor, Maliuc au fost vizate de alerta meteo.

FOTO: ISU Tulcea

Urmărește-ne pe Google News