Gergely Gulyas a arătat, într-o conferință de presă, că doar vaccinurile pot oferi protecție împotriva coronavirusului, pe măsură ce numărul cazurilor noi de infectare crește.
„Sfatul guvernului este ca toată lumea să primească rapelul (cu a treia doză, n.r.), care se va putea face la patru luni după a doua doză”, a precizat Gulyas.
Ungaria a raportat joi 10.767 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, cel mai mare număr zilnic de la sfârșitul lunii martie încoace, iar 131 de persoane au murit din cauza virusului în ultimele 24 de ore.
Numărul zilnic de noi infectări din țara vecină se apropie de vârful de 11.265 atins în timpul celui de-al treilea val al pandemiei.
Ungaria nu are restricții importante în vigoare, iar rata de vaccinare anti-COVID este sub media Uniunii Europene.
Creșterea constantă a numărului de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 a determinat Colegiul Medicilor din Ungaria să solicite miercuri introducerea unor măsuri stricte.
Colegiul Medicilor a cerut interzicerea evenimentelor cu public numeros și introducerea obligativității măștilor de protecție în spațiile închise, dar și condiționarea accesului în restaurante, teatre și cinematografe de prezentarea certificatului COVID.