Mai multe studii medicale arată că oamenii care au avut simptome uşoare de COVID sau au fost asimptomatici prezintă anticorpi într-o proporţie mai mică decât pacienţii care au avut forme moderate sau severe.
Medicul Virgil Musta, în baza experienţei dobândite după ce a tratat şi monitorizat sute de pacienţi cu COVID, spune că cei care au trecut prin forme uşoare ale acestei boli ar trebui să aibă grijă, după ce ies din izolare, mai ales la pericolul reinfectării.
– La acest moment, cei mai mulţi dintre bolnavii cu COVID au forme uşoare şi sunt izolaţi la domiciliu. După trecerea celor 14 zile de izolare, dacă simptomele dispar şi nu apar altele noi, mai există vreun risc pentru sănătatea acestor oameni?
– Nu, nu există, cu condiţia să nu se reinfecteze. O parte dintre cei care au făcut forme uşoare de boală nu dezvoltă titru protector de anticorpi.
– Se recomandă ca aceşti oameni, care au avut forme uşoare de boală şi fără afectare pulmonară, să mai urmeze, după cele 14 zile de izolare, la capătul cărora sunt declaraţi vindecaţi, şi un tratament post-COVID?
– Nu este necesar.
– Există în România vreun protocol de tratament post-COVID, aşa cum există protocolul de tratament al Covid, aprobat prin ordin de ministru?
– Nu există protocol. Există programe de recuperare pulmonară postinfecţie SARS Cov-2 cu afectare pulmonară medie sau severă.
– În cazul în care medicul de familie recomandă, preventiv, continuarea schemei clasice de tratament (vitamina C + vitamina D + zinc) pentru luni bune, ar putea apărea reacţii adverse?
– Nu este necesar şi nici benefic să se administreze, pe o perioadă lungă de timp, medicaţie, cu excepţia medicatiei bolilor cronice. Nici chiar vitaminoterapie.