Draga Olteanu Matei era internată la clinica de ATI a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași și suferea de afecţiuni cronice cardiovasculare şi endocrine.

“Funcțiile respiratorie și circulatorie erau susținute cu aparate și medicamente. Nu era în comă, pentru că avea ceva neurologic, ci era vorba despre coma indusă”, a explicat Cimpoeșu.

Ieri, purtătorul de cuvânt al spitalului declara pentru Libertatea că actrița în vârstă de 87 de ani “are nevoie în continuare de sedare, iar momentele în care este nesedată sunt puține” și că este într-o situație critică, fiind intubată.

Cine a fost Draga Olteanu Matei

Actrița de comedie Draga Olteanu Matei s-a născut în data de 24 octombrie 1933, la București.

În anul 1956 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, în același an debutând în piesa “Ziariștii” de Alexandru Mirodan.

A jucat în
peste 50 de piese de teatru, în 90 de filme și a avut 100 de roluri în
televiziune.

A devenit celebră pentru rolul din piesa de teatru “Coana Chirița”, după Vasile Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii: “Coana Chirița” – 1986 și “Chirița la Iași” – 1987.

A mai jucat în “Gaițele”, de Kiritescu (1977), “Căruța cu paie”, de Mircea Ștefănescu, “Hagi Tudose”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, “Domnișoara Nastasia”, de G.M. Zamfirescu, “Pisica în noaptea de Anul Nou”, de D.R. Popescu, “Autorul e în sală”, de Ion Baieșu.

Pe scena Teatrului Național a mai jucat în “Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, în “Crima pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru.

Draga Olteanu Matei a jucat memorabil în numeroase show-uri TV alături de regretatul Amza Pellea, precum și în filmul artistic “Nea Mărin miliardar”.

A fost decorată în data de 30 mai 2002 cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler.

În ultimul interviu acordat, Draga Olteanu spunea: “M-am rugat lui Dumnezeu dacă e să ne reîncarnăm, pentru nimic în lume să n-o facă, sunt în stare să fac orice să nu mă mai nasc, din cauză că iubesc viața foarte mult”.

În anul 2007
s-a pensionat de la Teatrul Național și s-a retras la Piatra Neamț, unde a
înființat compania teatrală Teatrul Vostru.

Actrița nu a avut urmași. Draga Olteanu Matei a explicat de ce nu a avut copii deși la un moment dat se gândise să înfieze unul.

În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer, cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României.

Vezi imagini din tinerețe cu Draga Olteanu Matei!

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Urmărește-ne pe Google News