„Nu, nu vreau să mai merg la Cotroceni decât după alegerile prezidențiale. Nu mai e un moft, ci faptul că eu la această oră nu mai cred în neimplicarea preşedintelui Iohannis”, a spus Dragnea, după ședința Comitetului Executiv Național al PSD.

Dragnea i-a transmis şefului statului să nu se mai refere niciodată la PSD „pentru că nu e treaba lui”.  „Cred din ce în ce mai mult că preşedintele Iohannis nu rămâne neimplicat politic, din păcate”, a spus Liviu Dragnea.

El a precizat că nu dă un ultimatum, pentru că nu își permite, dar că îi pare foarte rău.

”Să transmiteți și către doamna purtător de cuvânt să nu mai facă conferințe de presă la Cotroceni și să spună ce trebuie să facă PSD. Dacă vrea, să își semneze adeziunea la partid și să vină să vorbească în Comitetul Executiv”, a mai transmis Liviu Dragnea.

”Sunt deschis de doi ani de zile, am stat cu mâna întinsă până mi-a amorțit. Nu cred că eu sau PSD am făcut ceva, în mod instituțional, împotriva președintelui Iohannis”, a continuat el.

Liviu Dragnea a mai spus că între el și președintele Iohannis va mai fi doar o relație instituțională. ”Nu mai vreau să merg la Palatul Cotroceni. Punct”, a spus Dragnea.

Citește și: EXCLUSIV. Elena Lasconi se visează Oprah de România. Visul ei e să aibă propria emisiune «cu povești de viață»

 
 

Urmărește-ne pe Google News