Dragnea – Firea 55-8.
În ambele bătălii, outsiderul a făcut gălăgie, a captat interesul televiziunilor și al opiniei publice și a pierdut la scor.
Pentru că a învins nu imaginea, ci „politica de la firul ierbii”.
De Cătălin Tolontan
S-a spus că Răzvan Burleanu a câștigat alegerile FRF pentru că a dat mingi și plase de porți cluburilor din teritoriu, care l-au susținut orbește.
Deja se spune pe televizoare că Liviu Dragnea a triumfat exclusiv datorită obișnuinței favorurilor către loialii săi din județe.
Dar trebuie să fie mai mult de atât!
Și interesant e că atunci când a venit vorba de fotbal, Dragnea cel pragmatic de azi a fost de partea perdantului Lupescu.
Pentru că nu sportul, ci politica e domeniul lui.
Atunci, la FRF, în aprilie 2018, liderul PSD s-a implicat vocal de partea lui Lupescu, însă asta n-a contrabalansat „firul ierbii”, care, la fotbal, a fost de partea lui Burleanu.
Președintele în funcție a fost preferat în ambele cazuri, și nu pentru că a organizat alegerile, ci pentru ceea ce a făcut între alegeri!
Venită din media, cum a venit Lupescu de la FIFA, Gabi Firea n-a avut timpul fizic să vorbească pe limba activiștilor PSD din țară. N-a putut să le câștige nu doar buzunarul, că niciun om nu se reduce la buzunar, ci și mintea și sufletul.
Nu e vorba doar că ”Burleanu ne-a dat” sau că „Dragnea împarte fondurile”, ci e despre organizare, încredere și sentimentul camaradului cu care te poți urni la un drum greu.
Cum au devenit Răzvan Burleanu și Liviu Dragnea, fiecare pe domeniul lor, camarazii de încredere ai propriului electorat, care nu e cel de la televizor, ci cel ”de la firul ierbii”, asta e altă discuție.
Sunt doi actori cinici, iar succesul lor nu înseamnă, neapărat, progresul lumii în care domnesc.
Dar ambii au pus mai multă ordine decât se aștepta până acum și în programe, și în echipele care îi înconjoară.
Spre deosebire de Lupescu, în această noapte Gabi Firea n-a recunoscut nici măcar scorul, furnizând publicului propria sa varianta: 39 la 10, în loc de 55 la 8, cât a anunțat, oficial, Liviu Dragnea.
Să te plângi la 5-0 de erorile de arbitraj înseamnă că vei pierde mereu la scor.
Citește și: