„Eu cred că cel mai important lucru este că Inspecţia Judiciară s-a autosesizat. După părerea mea nu e suficient, cred că trebuie făcută o anchetă rapid şi stabilit dacă probele de aseară sau dacă informaţiile, dezvăluirile de aseară sunt adevărate, şi par adevărate, şi trebuie luate măsuri imediat pentru ca astfel de practici să nu se mai întâmple în România”, a spus Liviu Dragnea, la sediul PSD.
Șeful PSD a precizat că dacă ceea ce a apărut în spațiul public se dovedește a fi adevărat, avem elemente clare de poliţie politică în România. Nu cred că poate fi vorba doar de abateri disciplinare. Dacă ceea ce a apărut aseară atât în interviul doamnei procuror Iorga, cât şi în dezvăluirile, înregistrările, declaraţiile de după sunt adevărate, sunt elemente penale foarte serioase”, a declarat Dragnea, la sediul central al PSD.
El a adăugat că nu a cunoscut-o pe judecătoarea Mihaela Iorga Moraru, despre care spune „că are o oarecare credibilitate”. „Acolo s-a vorbit şi despre ameninţări din partea unei doamne de la Inspecţia Judiciară, care a pronunţat un cuvânt şi anume: nu te pune cu sistemul. Noi am adoptat şi o rezoluţie în legătură cu statul paralel. Încep să apară cât mai multe dovezi în sprijinul spuselor şi ale noastre şi ale presei în ceea ce priveşte acest sistem, acest stat paralel, această mafie care încearcă şi până acum de foarte multe ori a reuşit să deţină puterea în România într-un mod nelegitim”, a arătat liderul PSD.
Dragnea mai spune că, în ceea ce priveşte solicitarea să se grăbească sau să se facă repede un dosar ca să se înceapă urmărirea penală împotriva unui om politic, aceasta reprezintă „o imixtiune nelegală, nepermisă şi foarte gravă”.
„Sigur, toată lumea se duce cu gândul: ‘astea ar fi singurele cazuri, singurele situaţii? Mă uitam azi noapte la emisiune şi încercam să îmi aduc aminte cine mai apăruse la televizor, pentru că erau mai multe nume. Am o bănuială, dar nu pot să… Cred că era vorba de nominalizarea de după moţiunea împotriva lui Sorin Grindeanu. Cred că atunci, doamna nu a spus exact care e perioada. (…) De asemenea, mi s-a părut foarte grav şi motivul pentru care nu trebuia să ajungă premier acela, mi s-a părut oricum fără fundament, pentru că nu premierul singur de capul lui numeşte miniştrii. Dar, dincolo de asta, mi-a arătat o atitudine faţă de o doamnă respectabilă – preşedinta UNJR care în toate prestaţiile publice, poziţiile exprimate mi s-a părut o doamnă foarte echilibrată”, a spus preşedintele PSD.
Liviu Dragnea a negat că s-ar fi luat în calcul numele Danei Gîrbovan pentru funcţia de ministru al Justiţiei. ”Nu. Dar, după ce şi-a dat demisia Florin Iordache – februarie 2017 – am avut o discuţie cu dl Sorin Grindeanu şi l-am rugat să caute nişte variante pentru Ministerul Justiţiei şi, după ce le găseşte, să aibă o discuţie cu mine şi cu dl Tăriceanu. Mi-a zis că a avut o discuţie cu doamna Gîrbovan, care a declinat atunci propunerea. Niciodată după acel episod nu s-a discutat în partid sau în coaliţie despre propunerea de a fi propusă doamna Gîrbovan la justiţie”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.
Dragnea susţine că nu doreşte ca Laura Codruţa Kovesi să plece de la conducerea DNA. „Eu nu vreau plecat pe nimeni, fiecare să plece când îi vine sorocul şi aici nu se pune problema să plece cineva sau altcineva. Problema e mult mai gravă, eu nu mă duc după discuţiile astea. Aici nu e vorba despre cine este într-o anumită funcţie, e vorba de o practică urâtă, periculoasă, nedemocratică, de poliţie politică ce se întâmplă în România. Asta că o vreau eu plecată pe Kovesi – să stea doamna Kovesi cât vrea la DNA!”, a declarat Dragnea, la sediul central al PSD, întrebat despre stenogramele făcute publice de DNA în cazul Vlad Cosma, în care apărea că şeful PSD ar fi vrut ca Laura Codruţa Kovesi să fie schimbată de la conducerea instituţiei.
Duminică seara, într-o emisiune la Antena 3, procurorul DNA Mihaiela Moraru Iorga a susţinut că şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a chemat-o şi a întrebat-o dacă ar putea urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier. Acuzațiile au fost respinse vehement de Laura Codruța Kovesi, care a afirmat că nu a existat nicio discuţie cu vreun procuror din DNA sau cu Mihaiela Moraru Iorga despre un dosar referitor la un ministru care putea să ajungă premier.
Tot duminică seara, Antena 3 a prezentat mai multe înregistrări audio în care erau redate presupuse discuţii dintre procurorul şef al Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA – Lucian Onea cu fostul deputat Vlad Cosma, trimis în judecată într-un dosar de corupţie.
DNA a precizat că scopul înregistrărilor este acela de a compromite procurorii şi ofiţerii de poliţie care au instrumentat dosarele în care sunt inculpaţi Mircea Cosma, Vlad Cosma şi Sebastian Ghiţă.
Citește și: VIDEO/Şerban Pavlu, mărturisire de suflet de ziua maestrului: „Pentru mine, Victor Rebengiuc este a doua şcoală”