Liderul PSD a postat pe Facebook o referire la decizia Parlamentului European, care a adoptat, miercuri, o rezoluție comună privind negocierile cu Marea Britanie în contextul BREXIT-ului.

”Un punct distinct este statutul juridic al cetățenilor europeni din Marea Britanie. Totodată, am văzut că, în discursul său din Camera Comunelor, premierul Teresa May s-a referit la controlul imigrației și selectarea persoanelor care vor veni Marea Britanie. Constat cu îngrijorare că o problemă sensibilă pe agenda negocierilor va fi soarta cetățenilor europeni care locuiesc în prezent în această țară. Printre ei se află peste 230.000 de români care lucrează acolo în mod oficial”, spune Dragnea.

Președintele PSD afirmă că este o chestiune foarte gravă care reclamă o poziție fermă din partea țării noastre.

”Sper ca președintele României să aibă o abordare mai incisivă la nivelul Consiliului European pentru a apăra drepturile cetățenilor români din Marea Britanie. PSD va sprijini orice demers de acest gen la nivelul Parlamentului European și oriunde va fi nevoie. Dacă Marea Britanie vrea să rămână în bune relații cu Uniunea Europeană, trebuie să își asume respectarea drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv dreptul de liberă circulație sau dreptul la muncă”, mai scrie Liviu Dragnea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News