”Este o discuție foarte serioasă, despre simboluri, și nu voi promova o discuție simplistă despre acest subiect. Cu toții am văzut un val de emoție în perioada trecută, când Regele a fost adus în România și apoi la înmormântare. Aici discutăm despre simboluri”, a spus președintele PSD.
El a menționat că este nevoie să fie continuate discuțiile dacă și ce trebuie să primească Casa Regală de la stat, despre a beneficia de niște spații în care să își desfășoare activitatea, sau dacă să beneficieze de susținere financiară”, a spus președintele PSD.
Afirmațiile lui Liviu Dragnea vin după ce în urmă cu o zi, premierul Mihai Tudose a anunțat că nu este de acord cu proiectul privind Casa Regală. „Din câte știu, România este republică, nu monarhie”, a declarat premierul. Ulterior, el a declarat la Parlament, că este un punct de vedere personal.
Mihai Tudose a revenit asupradeclarațiilor legate de Casa Regală, spunând că este de acord cu statutul de „utilitate publică ca și fundație”, dar nu și cu acordarea de drepturi financiare pentru urmașii Regelui Mihai I.
„Utilitate publică ca și fundatie, da … drepturile urmasilor, păi nici la alți șefi de stat nu avem acest tip de drepturi”, a comentat premierul Tudose.
Citește și: VIDEO/Marius Oprea: ”Revolta anticomunistă, pornită la Timișoara, a devansat lovitura de stat pusă la cale de grupul complotist condus de Iliescu”
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!