Secretarul general al Partidului Social Democrat a declarat că Geoană a decăzut mult în ochii lui de când a povestit presei motivele pentru care s-a dus acasă la Vîntu înainte de vot, scrie mediafax.
„Mircea Geoană a ratat o şansă uriaşă să tacă. Pentru mine, personal, este o mare dezamăgire. Am aflat de domnul Mircea Geoană că dumnealui s-a dus să fure subiectele de la examen şi cred că prin ceea ce a făcut şi atunci şi mai ales ce a făcut zilele trecute şi-a bătut joc de întreg partidul. În ochii mei s-a descalificat definitiv. Ce va face de aici înainte, pe mine personal nu mă mai interesează”, a spus Liviu Dragnea.