Liviu Dragnea a declarat, într-o intervenție la un post de televiziune, că semnătura care apare pe document nu îi aparţine, deși în urmă cu două zile, liderul PSD susţinea contrariul, precum şi faptul că protocolul încheiat atunci era secret.

Aici suntem ca la Radio Erevan, îmi cer scuze faţă de Erevan. În primul rând, acel protocol nu e secret. Al doilea lucru: n-am semnat, nu e semnătura mea. Se vede foarte simplu. Al treilea lucru: e vorba de un protocol semnat cu câţiva ani înainte, cred că era Eduard Hellvig ministru atunci, pentru protecţie cibernetică, adică pentru a proteja sistemele informatice ale Ministerului Dezvoltării împotriva atacurilor cibernetice. Oricare instituţie din România face astfel de protocoale, de aceea nici nu sunt secrete, şi în 2014 el a fost prelungit, dar nu l-am semnat eu. E o minciună ca multe alte minciuni iniţiate de această clică politico-mediatico-securistă”, a spus Liviu Dragnea.

În urmă cu trei zile, președintele PSD recunoștea că a semnat protocolul.

”A fost încheiat înaintea mea, eu doar am semnat revizuirea, dar nu înseamnă că nu sunt de acord. N-are nicio legătură cu toate minciunile spuse, nu se poate compara cu protocoale secretare semnat între SRI și structuri din justiție, încheiate în mod ilegal. Tipul ăsta de protocoale și instituții publice sunt necesare, dar de aici până la a spune că eu am colaborat cu Statul Paralel, și se vede colaborarea mea cu Statul Paralel, o simt cu fiecare termen la judecată”, a declarat Liviu Dragnea, la Parlament.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Documentul este secret pentru că ”reprezintă secret de serviciu”, a subliniat liderul PSD, adăugând că este singurul pe care l-a semnat.

În perioada următoare, Liviu Dragnea mizează pe o analiză a premierului Viorica Dăncilă asupra tuturor protocoalelor semnat de SRI și alte instituții.

”Am vrut să vorbesc despre el, acum câteva luni de zile, dar am fost sfătuit, fiind vorba despre mine, să nu amintesc nici măcar despre titlul acestui protocol, pentru că, fiind secret de serviciu, eram chemat și luat la întrebări, și poate eram și eu acuzat de înaltă trădare. Doamna prim-ministru și SGG ar trebui să facă o analiză serioasă și să vadă care sunt firești și care nu sunt legale. Cred că se face analiza în perioada următoare și se va cere SRI desecretizarea, iar SRI ar fi bine să accepte”, a adăugat Liviu Dragnea.

CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/Un zâmbet mai puternic decât moartea. Lecția Zorba sau bunicul care și-a smuls nepotul din ghearele flăcărilor și-a fugit cu el în mare

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI