”N-aveam de ce să merg acolo, să răspund la invitația unui președinte care nu respectă Constituția, care atacă permanent partidul pe care îl conduc. Care nu are niciun fel de rezerve, care blochează activitatea Parlamentului. Președintele de la care nu simțim dorință de colaborare instituțională. Nu e vorba de alte dorințe. Un președinte care girează plângeri penale pentru înaltă trădare împotriva primului ministru, care îi cere premierului să își dea demisia și să aibă grijă că e bine să facă ceea ce i s-a spus, care merge la discuții despre programul financiar și nu discută nici cu primul ministru, nici cu Parlamentul”, a spus Dragnea, la Parlament.
Liderul PSD a adăugat că a ajuns la concluzia că nu au de ce să meargă acolo.
”Am ajuns la concluzia că nu avem de ce să mergem acolo, să fim parte dintr-o poză în care directorul SIE, care a fost votat de Parlamentul României, și aici trebuia să depună jurământul, pentru că ăsta este forul suprem al acestei țări. L-am votat, l-am susținut, îi dorim succes în continuare, a fost suficient. N-avem de ce să mergem în această poză”, a mai spus Dragnea.
Gabriel Vlase a demisionat din Parlament. Cel nominalizat și votat ca director al Serviciului de Informații Externe a plecat din toate funcțiile politice și a depus, joi, jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni.
Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu nu au participat la ceremonie, cei doi discutând în Parlament. Președintele Klaus Iohannis i-a transmis un mesaj scurt, în timp ce primea de la noul director SIE jurământul de credință semnat, iar ceremonia de la Palatul Cotroceni a fost una scurtă și lipsită de discursuri.