Liviu Dragnea a anunțat, după ședința coaliției, că i-a cerut primului-ministru să analizeze foarte atent şi cu maximă rigoare activitatea ANAF.

”M-a asigurat şi pe mine, şi pe colegii din coaliţie, că se va întâmpla acest lucru în zilele următoare. L-am rugat doar să facă o analiză foarte serioasă a activităţii ANAF şi să ia măsurile de cuviinţă”, a spus Dragnea, care consideră că la capitolul colectare, țara noastră ar trebui să stea mult mai bine.

”România nu stă rău, România trebuie să stea mult mai bine. Unul dintre motivele principale pentru care Guvernul celălalt a fost schimbat au fost o serie de întârzieri cu efecte în demararea unor investiţii publice aşteptate şi foarte necesare. Al doilea – o creştere a gradului de colectare şi o luptă serioasă cu evaziunea fiscală. Astea trebuie să fie principalele ţinte ale ANAF-ului, implicit ale Direcţiei Antifraudă”, a explicat Dragnea, arătând că premierul s-a angajat că în câteva zile va face această analiză.


Citește și: Preotul Pomohaci vs cântăreţul Pomohaci. Acuzat de corupere de minori, apărat de enoriaşi şi fanii înfocaţi


Dragnea nu a vrut să spună dacă ar fi de acord cu schimbarea șefului ANAF: ”I-am spus premierului să ia orice măsură crede de cuviinţă pentru a îmbunătăţi activitatea ANAF”, a comentat el, precizând că nu este „foarte, foarte mulţumit”.

”Evit să spun ce părere am eu, personală, despre un membru al Guvernului sau despre un şef de instituţie, dar faptul că i-am cerut premierului să facă această analiză, probabil că nu sunt foarte, foarte fericit”, a mai spus Dragnea.

Premierul Mihai Tudose i-a convocat, săptămâna trecută, la Palatul Victoria, pe şeful ANAF, Bogdan Stan, şi pe ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa. Prim-ministrul a cerut explicații celor două instituții despre gradul redus al colectării TVA. Șeful ANAF a spus că, în urma discuției de la Guvern cu premierul, nu i-a cerut nimeni demisia, ”până în acest moment”.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban a spus, într-o postare pe Facebook, că atât fostul premier Sorin Grindeanu, cât şi actualul prim-ministru Mihai Tudose au vrut să-l demită pe şeful ANAF, Bogdan Diaconu şi se întreabă cine i-a oprit pe să facă acest lucru.

„A fost tare Dragnea cu declaraţia că nu a ştiut nimic de controlul ANAF la Rise Project. Atât fostul premier Grindeanu, cât şi noul premier Tudose au vrut să îl demită pe şeful ANAF. Şi nu au reuşit. Oare cine i-a oprit? Să fie oare cel la care mă gândesc eu? Şi care a fost misiunea pentru care a fost păstrat în funcţie?”, a scris Orban pe Facebook.

Citește și: EXCLUSIV/ Soţul Antoniei, chemat să dea declaraţii în procesul deschis de Alex Velea

 
 

Urmărește-ne pe Google News