„Am auzit un băiat foarte obraznic şi foarte vocal care, când i se apasă pe buton şi lui şi la încă trei colegi, sunt o echipă de patru cu butoanele la ei tot timpul. Am vorbit şi cu colegii, nu-mi aduc aminte ca eu să fi oprit vreo întâlnire politică şi să mă fi uitat la Suleyman Magnificul”, a spus Dragnea, după şedinţa Comitetului Executiv Național al PSD, în care s-a discutat despre programul de guvernare cu care Viorica Dăncilă va merge în fața Parlamentului.
Dragnea a recunoscut că a a urmărit serialul TV. „Cred că am văzut câteva episoade, acum câţiva ani, dar s-a terminat demult. Mă mai uit la filme din când în când. Mai greşesc şi mai citesc câte o carte, dar o să-mi revin. Dacă nu e bine, nu o să mă mai uit la filme, nu o să mai citesc cărţi”, a adăugat Dragnea.
Cătălin Ivan a scris, pe pagina sa de pe o rețea de socializare, că Liviu Dragnea a întrerupt o ședință de partid pentru a putea să urmărească serialul turcesc de mare succes „Suleyman Magnificul”.
„Recunosc că nu l-am privit niciodată cu atenție pe Liviu Dragnea. Am considerat că am multe alte lucruri mai importante de făcut decât să-l analizez, să încerc să înțeleg ce urmărește, să-i anticipez planurile. Această indiferență a tuturor, mai ales a liderilor importanți ai partidului, ne costă acum foarte scump.
A știut să se facă util, să își facă loc discret, cu răbdare, să exploateze slăbiciunile celor din jur… și am ajuns aici, cu el controlând aproape toate instituțiile importante ale statului.
Ne-am amuzat când a suspendat o ședința la partid ca să vadă Suleiman Magnificul. Văzându-i însă evoluția, acel moment capătă o simbolistică nouă. După criza Sheidehh a urmat criza Plumb și Sheidehh, apoi criza Carmen Dan și acum catastrofa Dăncilă”, a scris Ivan.