UPDATE 20.28 Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a precizat pentru Libertatea că articolul din Regulamentul Camerei se referă la alegerile care tocmai s-au încheiat.

„La acel articol discutăm de validarea mandatelor de la aceste alegeri, şi dacă, în aceste alegeri, cineva obţinea un mandat dar cineva făcea o contestaţie, că au fost fraude electorale, cum s-a mai întâmplat la alte alegeri..Dar acum nici nu se pune problema. Alegerile au fost corecte, validarea alegerilor a fost făcută deja de Biroul Electoral Central”, a explicat Florin Iordache. 

El a precizat că este o interpretare total eronată a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi nu are legătură condamnarea lui Liviu Dragnea cu validarea mandatului de deputat.

Liviu Dragnea intră sub incidenţa articolului 7, alineatul (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a condamnat definitiv în aprilie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru fraude comise la referendumul din 2012 de demitere a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României.

”Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat (…) în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral”, se arată în articolul din Regulament.

Liderul PSD poate scăpa doar printr-un vot în plen. Propunerea comisiei de validare va fi supusă însă dezbaterii şi votului plenului Camerei Deputaţilor, unde PSD are o majoritate confortabilă, împreună cu ALDE.

Marţi, noul Legislativ a fost convocat de preşedintele Klaus Iohannis. În prima şedinţă de plen, mandatele deputaţilor sunt validate printr-o hotărâre a Camerei Deputaţilor. Dacă această hotărâre va include şi mandatul lui Liviu Dragnea, ea poate fi atacată la Curtea Constituţională de către partidele de Opoziţie.

PSD a câştigat în Teleorman scrutinul la alegerile parlamentare cu 62%, atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat. PNL a fost pe locul doi, cu doar 19 procente.

 
 

Urmărește-ne pe Google News