Cei doi lideri transmit CCR că activitatea Comisiei de anchetă a fost blocată prin refuzul persoanelor audiate care nu au răspuns la toate întrebările comisiei motivând că „există o anchetă în desfăşurare”, precum şi prin refuzul persoanelor care au transmis în scris că nu pot da curs solicitărilor comisiei motivând că acelaşi lucru.
Conform sesizării, decizia de a sesiza CCR vine ca urmare a refuzului procurorului șef al DNA de a se prezenta în fața comisiei de anchetă a Parlamentului României, de refuzul procurorului general de a lua măsuri împotriva procurorului șef al DNA cu privire la încălcarea prevederilor legale și refuzul procurorului general de a înainta comisiei de anchetă copie de pe dosarul de urmărire penală nr.213/P/2017 înregistrat pe rolul Secției de Urmărire penală și Criminalistică din cadrul Parchetului General de pe lângă ÎCCJ.
Cei doi președinți mai spun că nu există niciun motiv pentru care ancheta parlamentară trebuie să înceteze atunci când este demarată o anchetă judiciară, ele fiind proceduri cu natură juridică diferită, care se pot exercita în paralel și nu se exclud una pe alta.
În sesizare se mai arată că printre persoanele care au fost citate în mai multe rânduri a fost și procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, „care a refuzat să se prezinte, susținând, pe de o parte, că este o problemă personală, iar, pe de altă parte, că procurorii nu se pot prezenta în fața niciunui organ al statului, invocând, cu rea-credință, o falsă hotărâre a CSM”.
„În același timp, procurorul general, Augustin Lazăr, nu numai că a refuzat să ia măsuri împotriva procurorului șef al DNA, care a ignorat solicitările comisiei de anchetă, dar după ce s-a comunicat de către Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului General de pe lângă ÎCCJ că dosarul a fost clasat, a refuzat să înainteze, la solicitarea comisiei, copii de pe actele aflate în dosarul de urmărire penală, așa cum rezultă din adresa nr. l792/ c/ 2017 din 14 iulie 2017. Comisia de anchetă a insistat prin mai multe adrese ca procurorul general să înainteze copii de pe dosar, să ia măsuri pentru a determina procurorul șef al DNA să se prezinte la comisie și să răspundă la întrebarea „dacă în seara alegerilor a fost sau nu în casa lui Gabriel Oprea”.
Refuzul procurorului general, ca și refuzul procurorului șef al DNA împiedică realizarea funcției de control parlamentar, respectiv îndeplinirea în acest cadru a obiectivelor anchetei parlamentare, încălcând principiul colaborării loiale dintre autoritățile publice, consideră inițiatorii sesizării către CCR.
„Neprezentarea unui judecător sau procuror la audierile organizate în comisiile de anchetă, audieri care nu privesc activitatea jurisdicțională, și refuzul de a se înainta acte întocmite într-un dosar de urmărire penală clasat încalcă autoritatea Parlamentului României, organ reprezentativ al poporului, și împiedică desfășurarea activității Parlamentului însuși. În același timp, se încalcă principiul loialității care ar trebui să existe între instituțiile și autoritățile într-un stat democratic”, se mai arată documentul citat.
Citește și: Cât costă o noapte de amor cu un fotomodel? Dezvăluirile care au provocat un scandal monstru în lumea modei