PSD şi ALDE au transmis mesaje total diferite, în special pe Ordonanţa 114, care impune taxa pe lăcomie.
Liderul ALDE a mers chiar mai departe şi a iniţiat, în calitate de preşedinte al Senatului, întâlniri cu reprezentanţii din sistemul energetic şi cel bancar. Şi a ieşit, ulterior, pentru a anunţa că Ordonanţa 114 va fi modificată, în Parlament, iar premierul Viorica Dăncilă susţine acest demers.
Eugen Teodorovici, artizanul acestei Ordonanţe, împreună cu Darius Vâlcov, şi-a apărat proiectul şi l-a contrazis pe Tăriceanu, atrăgându-i atenţia că o decizie în acest caz va fi luată numai în coaliţia PSD-ALDE.
Şi decizia PSD de a-i promite lui Mircea Drăghici funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) i-a enervat pe cei de la ALDE, pentru că postul le aparţinea.
Mircea Drăghici, care a confirmat că îşi va depune candidatura, a anunţat, la Parlament, că postul din conducerea AEP nu revine ALDE.
„În coaliţie nu a fost niciodată locul la ALDE. Nu a fost. A fost o cerere a domnului Barbu (Daniel Barbu – n.r.), la momentul acela, pe care coaliţia a crezut de cuviinţă că este o alegere bună şi s-a decis aşa”, a explicat Drăghici.
PSD şi ALDE discută şi subiectul sensibil al alegerilor europarlamentare. ALDE va merge cel mai probabil, pe listă separată, la acest scrutin, iar planul pentru prezidenţiale este ca liderul formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu, să candideze din partea unei alianţe PSD-ALDE.
Liderii PSD din teritoriu nu agrează, însă, această candidatură, care ar putea duce la ruperea coaliţiei PSD-ALDE, exact pe modelul Ponta-Antonescu, la prezidenţialele din 2014, în cadrul alianţei USL.