UPDATE ora 15.00 Liviu Dragne a anunţat, după retragerea din circuitul legislativ a proiectului pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale, că noua variantă prevede înfiinţarea unei instituţii care va administra funcţionarea Casei Regale, cu un aparat suplu şi costuri mici.
„În ultimele săptămâni au fost discuţii dese cu reprezentanţii Casei Regale. Eu şi cu domnul Tăriceanu l-am desemnat pe domnul Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, să aibă întâlniri cu reprezentanţii Casei Regale şi s-a ajuns la concluzia comună că proiectul de lege depus la Senat nu era fezabil şi avea potenţiale riscuri de neconstituţionalitate. Împreună am făcut un nou proiect de lege, care mi se pare că s-a şi depus la Cameră, prin care se înfiinţează o instituţie ce va administra funcţionarea Casei Regale, pentru a evita orice risc de neconstituţionalitate şi pentru a fi ceva care să se poată şi aplica. Este convenit cu reprezentanţii Casei Regale lucrul acesta. Costurile din partea statului vor fi foarte mici şi cred că este o soluţie care va fi adoptată şi care va mulţumi pe toată lumea”, a precizat Dragnea, la finalul CExN al PSD.
El a opinat că reprezentanţii Casei Regale nu ar trebui să plătească o chirie pentru Palatul Elisabeta. „Eu nu vreau să plătească. Nu cred că e nevoie să plătească chirie. E vorba să aibă în folosinţă. Sunt foarte multe organizaţii non-guvernamentale care folosesc gratuit spaţii ale statului. (…) Vorbim de un aparat suplu şi de costuri foarte mici din partea statului”, a mai susţinut el.
UPDATE ora 13.50 Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, după ședința Biroului Permanent al Senatului, că este necesară modificarea proiectului de lege, astfel încât noua instituție să poată fi bugetată și să primească fondurile aferente.
”Acest lucru presupune schimbarea ordinii dezbaterii, iar Senatul va fi camera decizională”, a mai spus Tăriceanu.
„Având punctele de vedere ale diferitelor instituţii relevante în materie, trebuie să reconsiderăm forma proiectului. Este necesară crearea unei instituţii care să poată să fie bugetată şi poate să primească fondurile aferente. Acest lucru presupune schimbarea ordinii de dezbatere, adică Senatul va fi Cameră decizională şi proiectul trebuie retras şi redepus într-o formă modificată la Camera Deputaţilor. Acest lucru nu înseamnă renunţarea la iniţiativă, ci schimbarea procedurii în aşa fel încât să fie în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Ori de câte ori este necesară înfiinţarea unei instituţii noi, Camera decizională devine Senatul. După cum ştiţi, iniţiativa a fost depusă la Senat, deci ea trebuie retrasă şi redepusă la Camera Deputaţilor”, a afimat Tăriceanu, luni, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.
El a precizat că noul proiect nu este încă definitivat, dar va fi finalizat şi depus „cât de curând”.
„Mi-aş dori să fie adoptat în această sesiune. Ar fi extrem de util şi ca semnal şi nu numai ca semnal, ci pentru a da o formă stabilă şi (…) legală funcţionării Casei Regale”, a spus Tăriceanu.
Întrebat dacă există posibilitatea să devină un ONG, Tăriceanu a răspuns: „Nu! Am discutat şi cu Casa Regală. Casa Regală nu poate să fie un ONG. Este şi părerea mea şi părerea Casei Regale”.
Referindu-se la o eventuală concesiune a Palatului Elisabeta, Tăriceanu a explicat că există nişte prevederi care vor trebui „să ţină cont de necesitatea desfăşurării activităţilor publice ale Casei Regale”.
Proiectul de lege inițiat de președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu a fost amânat de mai multe ori, la Senat, în comisia de buget-finanțe, unde urma să primească aviz.
Liderul PSD Liviu Dragnea a explicat că amânarea ţine de faptul că se poartă discuţii privind înfiinţarea prin lege a unei instituţii care să fie numită Casa Regală.
Regia Autonomă ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” a anunțat că va percepe o sumă lunară Familiei Regale pentru Palatul Elisabeta după finalizarea unui raport de evaluare, urmând ca aceşti bani să fie plătiţi până când Guvernul va stabili care este statutul Casei Regale.
Premierul a luat recent un prânz de lucru cu familia regală, la Palatul Elisabeta.
După învestirea în funcție a noului Guvern, s-a decis ca familia Regală să rămână la Palatul Elisabeta, dar va plăti chirie pentru imobilul care fusese primit de Regele Mihai ca locuință de stat în calitatea sa de fost suveran.
În urma întâlnirii, prim-ministrul a invitat Familia Regală ca, în parteneriat cu Guvernul, să contribuie la promovarea României în plan internațional, în contextul marcării Centenarului, în acest an, și al preluării președinției Consiliului Uniunii Europene.
După moartea Regelui Mihai, Casa Regală trebuia să elibereze Palatul Elisabeta. Principesa Margareta, care este succesoarea Regelui Mihai, care a încetat din viață în data de 5 decembrie 2017, avea la dispoziție 60 de zile pentru a elibera palatul Elisabeta.
Pe 7 noiembrie, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, și Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, au depus la Parlament o iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României. Proiectul prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat.