„Astăzi (luni – n.r.) o să vorbesc cu domnul Tăriceanu. În această perioadă nu am discutat despre acest subiect (n.r. – evaluarea Guvernului în coaliţia PSD-ALDE)”, a spus Dragnea, după ședința informală a conducerii partidului.

El a spus că în cadrul coaliţiei așteaptă de la Ministerul de Externe, pe un subiect important. ”O analiză din care să înţelegem şi noi, în coaliţie, şi prim-ministrul ce avantaje a adus statului român fiecare şef de misiune diplomatică sau ataşat comercial. O politică externă care nu poate fi măsurabilă prin efectele pozitive pe care le aduce statului român sau prin dimensiunea economică pe care trebuie să o abordăm cu foarte multă atenţie şi cu foarte multă determinare nu este o politică eficientă”, a declarat Liviu Dragnea la finalul unei reuniuni cu conducerea PSD.

El a cerut Ministerului de Externe o propunere de ambasador al României în Israel, cât mai repede.

„De asemenea, eu şi prim-ministrul aşteptăm de la MAE cât mai repede propunerea de ambasador în Statul Israel. Este mai mult de un an de când România nu are ambasador în Israel şi nu este în regulă absolut deloc”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă Andreea Păstîrnac poate fi o variantă în acest sens, el a arătat că ministrul de Externe trebuie să facă propunerea.

„Ministrul de Externe trebuie să facă propunerea şi premierul va avea un punct de vedere. Noi, în coaliţie, vom avea un punct de vedere – propunere care trebuie să meargă la preşedinte. Dar orice propunere de ambasador se semnează de către preşedinte şi se contrasemnează de prim-ministru. Dar ca să existe aceste propuneri, trebuie să plece propunerea”, a mai arătat preşedintele PSD.

Întrebat dacă un subiect al discuţiilor din coaliţie va fi raportul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi o eventuală sesizare la CCR, Dragnea a spus: „Dacă va fi cazul, vom discuta, dacă vom avea despre ce să discutăm. (…) Când o să avem ceva foarte clar, o să discutăm”.

Citește și: REPORTAJ/Cum își dădeau românii “check-in” și “like” acum 100 de ani: “Salutări și gurițe”. “Sunt tot supărată cum mă știți”-VIDEO

 
 

Urmărește-ne pe Google News