Preşedintele Camerei Deputaţilor pleacă într-o vizită oficială în Elveţia, fix în ziua în care are termen de judecată la Înalta Curte, în dosarul angajărilor fictive, alături de fosta sa soţie. Potrivit unui memorandum adprobat de Biroul Permanent, Liviu Dragnea va fi în Berna în perioada 29-31 mai.
„Acţiunea are loc la invitaţia preşedintelui Consiliului Naţional al Confederaţiei Elveţiene, domnul Dominique de Buman, şi va contribui la extinderea bazei de cooperare dintre cele două foruri legislative”, se arată în document.
Şeful PSD va discuta cu preşedintele Comisiei de Politică Externe a Consiliului Statelor, Filippo Lombardi, şi cu cei trei consuli onorifici ai României, despre viitoarea contribuţie elveţiană la fondul de de coeziune al UE extinse, programele desfăşurate şi noile perspective, relaţiile economice bilaterale, politica europeană a Elveţiei, priorităţile viitoarei Preşedinţii a României la Consiliul UE, Brexit şi despre cooperarea în domeniile ştiinţei şi cercetării.
În această vizită oficială, Liviu Dragnea este însoţit de un alt social-democrat, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Gabriel Vlase, dar şi cei doi consilieri ai săi, Paul Ionescu şi Paula Turcu, plus Anca Spiridon, directorul general al Cancelariei Preşedintelui Camerei Deputaţilor. Amintim că Anca Spiridon este cea de la calculatorul căreia a fost scris proiectul de ordonanţă privind graţierea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat termenul în dosarul angajărilor fictive pentru data de 29 mai. În acest dosar, Liviu Dragnea a pledat nevinovat, în condiţiile în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu.