UPDATE ora 14.26 Conducerea Camerei Deputaților i-a aprobat cererea liderului PSD Liviu Dragnea. El mai are două cabinete parlamentare, în Alexandria. Unul dintre ele este la sediul PSD din localitate, pe Str. Mihăiţă Filipescu nr. 9, iar celălalt la sediul Consiliului Jud. Teleorman, Palatul Administrativ, Str. Dunării nr. 178.

Potrivit Statutului deputaților și senatorilor, Îî scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare.

Deputaţii şi senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi.

Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, aleşi la nivel naţional, pot organiza birouri parlamentare oriunde pe teritoriul României, în limitele sumei prevăzute.

Ceilalţi parlamentari pot organiza, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege, birouri parlamentare, la solicitarea partidelor politice din partea cărora au candidat, cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau, după caz, al Senatului.

În cazul în care spaţiile necesare birourilor parlamentare nu pot fi asigurate de către autorităţile administraţiei locale, acestea se pot închiria de la alte persoane juridice sau fizice.

Citește și: ANALIZĂ. Scumpirea carburanților, mai mare decât acciza Guvernului

Urmărește-ne pe Google News