“Vă rugăm, ieşiţi imediat din apă! Bancuri de peşti otrăvitori au ajuns la mal! Protejaţi mai ales copiii!”, acesta a fost anunţul care i-a făcut, ieri, pe turiştii din Eforie să iasă din apă. Dragonul de mare, peştele otrăvitor care a făcut deja cel puţin 100 de victime, le-a stricat ziua de bălăceală sutelor de turişti aflaţi pe litoral. Situaţia s-a agravat mai ales după ce mii de peşti morţi din această specie au umplut plajele din Mamaia, Jupiter, Năvodari şi Costineşti. Specialiştii susţin că de vină ar fi cantitatea mare de apă dulce care provine din Dunăre şi temperaturile ridicate care s-au înregistrat în ultimele zile pe litoralul Mării Negre.

Mergeţi la spital, dacă sunteţi înţepaţi

“Cantitatea de venin eliberată de dragonul de mare e mică, iar riscul producerii unui şoc anafilactic apare doar în puţine cazuri. Peştele eliberează un venin neurotoxic, care provoacă durere şi o iritaţie locală, nicidecum o reacţie alergică. În prima fază, persoana înţepată trebuie să-şi păstreze calmul, trebuie pus local gheaţă, iar apoi pacientul să meargă la spital pentru a fi consultat de un medic”, ne-a spus dr. Rodica Tudoran, şef UPU Constanţa.

Urmărește-ne pe Google News