Decizia luată marți de Tribunalul București nu este definitivă.
Dragoș Băsescu, nepotul lui Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în luna octombrie 2015 sub acuzaţia de trafic de influență, alături de omul de afaceri Ciprian Nistor, deja condamnat într-un alt dosar.
Procurorii DNA îl acuză pe Dragoş Băsescu că, beneficiind de ajutorul lui Ciprian Nistor, i-a pretins unui om de afaceri, denunțător în cauză, 500.000 de euro pentru o soluție de respingere a arestării într-o contestație formulată de către DIICOT în dosarul ce îl privea și încă 500.000 euro atât pentru obținerea unei soluții favorabile în cauza respectivă, cât și pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor acestuia”.
“În sprijinul acestor pretenții, Dragoș Băsescu a lăsat să se creadă că are influență pe lângă organele judiciare respective și chiar a promis că va interveni în sensul celor arătate mai sus. Deoarece denunțătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare și că nici nu dorește să se facă vreo intervenție de acest gen, Dragoș Băsescu i-a propus acestuia ca soluție încheierea unui contract fictiv de consultanță prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro, eșalonat, pe o perioadă de până la 2 ani, în funcție de evoluția dosarului. Pentru a nu trezi suspiciuni, contractul respectiv urma să fie încheiat cu o societate de consultanță internațională”, susțin procurorii în rechizitoriul trimis instanţei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro