Ca şi tatăl său, Dragoş a ajuns în Parlament. Nu în cel din România, ci în Costa Rica, acolo unde locuieşte, şi nu ca parlamentar, ci ocupând funcţia de consilier. Dragoş Dolănescu e preşedintele PUSC (Partidul Unităţii Sociale Creştine) şi în 2014 va candida pe bune pentru un post în Legislativ.
“Politica mă pasionează de ani buni. Când eram în România, aveam discuţii lungi cu tata despre problemele ţării. Acum, mă ocup de problemele sociale ale locuitorilor din Costa Rica. Deocamdată, sunt angajat la Parlament, dar la alegerile viitoare voi candida pentru un post”, ne-a declarat Dragoş Dolănescu.