UPDATE 5 decembrie, 16:15 Luni, tatăl și fiul decedați au fost înmormântați la Palilula, la înmormântare participând peste o mie de persoane, precum și forțe de ordine. Trupul neînsuflețit al criminalului încă nu fusese ridicat de la morgă.
Un tânăr de 28 de ani a executat vineri seara, într-un sat din Craiova, doi vecini care au îndrăznit să-i ceară să-și mute mașina din drum pentru a trece cu un tractor plin de lemne. Atacatatorul, Dragoș Furtună, originar din Timișoara, venise în satul Palilula, aparent să-și vadă soția, care tocmai cumpărase o casă în satul natal. Acesta și-a ieșit din minți și i-a împușcat mortal pe Ion și Fabian Trandafir, respectiv tată și fiu. În ajutorul lor au sărit alte două rude, care au fost împușcate, însă au supraviețuit.
Dragoș Furtună, care s-a sinucis ulterior împușcându-se în cap, reușise să păstreze o aparență, peste tot, că este un tânăr pus pe treabă, mai ales că tocmai absolvise o facultate foarte grea.
”Lumea care l-a văzut prin sat știa că nu este un tip sociabil, dar știam că este absolvent de Medicină, atât el, cât și soția lui, Mihaela. Ea a fost cea care a cumpărat o casă aici, prin bunica ei. Au venit amândouă la primărie și au luat o casă și o bucată de pământ. Până atunci am înțeles că cei doi soți au stat mai mult plecați prin Germania”, ne-a declarat primarul comunei Bucovăț, Marius Tuță. Acesta a văzut cu ochii lui, la fața locului, resturi de arme, într-o anexă a locuinței în care locuia atacatorul, iar polițiștii au confirmat ulterior că acesta îți construise un adevărat laborator unde confecționa arme artizanale.
Vindea arme pe internet
Majoritatea le vindea în Germania, țară aleasă deloc întâmplător, ținând cont că acolo a petrecut o perioadă bună de timp. Dovadă stă și un anunuț publicat de acesta pe internet. „Vând pistol de colecţie, ”gloanţe oarbe”, Valtro mod. 8 mini L, clona Beretta 850. Aproape nou. Single Action, cal. 315 K (8x17mm) în cutia lui cu ”păharel pirotehnic” de tras rachete, artificii şi alte efecte pirotehnice de 15 mm, de Revelion. Se vinde doar celor ce locuiesc în Germania sau Austria cu preţul de 90 euro, plata se face prin PayPal sau virament bancar şi se trimite doar cu DHL 6,90 euro Germania, sau 14 euro Austria, Transport asigurat cu Tracking Number”, era anunţul postat de Dragoş Furtună.
Asupra lui s-au găsit patru arme modificate, pesemne că a ieșit din casă pregătit să ucidă. Un alt detaliu important aflat din cadrul anchetei este acela că Dragoș Furtună era sub tratament antidepresiv.
S-a făcut scut uman
Una dintre cele două victime care au supraviețuit atacului au mărturisit că a încercat să-și salveze nepotul, însă a fost prea târziu.
”Atacatorul se pregătea de acest atac. Când a ieșit din casă era înarmat cu patru pistoale. Unul îl avea în mână, altul la brâu, iar două le avea la picior. A ieșit cu cagula pe față, exact ca un terorist. Am încercat să îl salvez pe nepotul meu și am aruncat cu pietre în agresor. M-am pus în fața lui și am reușit să îl urc pe Fabi în mașină, dar la scurt timp am fost împușcat și eu în zona feței”, a declarat Vasile Zidaru.