„Vor scriptul dinainte. Până acum, nu l-au vrut, dar acum vor să vadă ei ce zicem la emisiune.”, le-a explicat el telespectatorilor. Ceaușescu ar fi invidios”, a încheiat Pătraru.
Remarcile lui Pătraru vin după ce și în debutul emisiunii a mai făcut o serie de observații legate de un subiect sensibil pentru un membru din Consiliul de Administrație, pe care a evitat să-l numească.
Afirmația venea în contextul știrii despre un protocol încheiat între Ministerului Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Public, precizează paginademedia.ro.
„Nu știu o chestie, că am fost atenționat de noua conducere… nu știu dacă am voie să spun ceva la emisiune de domnul Gabi Oprea, că reprezentantul dânsului în Consiliul de Administrație trecut de la TVR e și acum în Consiliul de Administrație. Și atunci când a fost în Consiliul de Administrație mi-a zis să nu vorbesc despre domnul Oprea. Nu știu dacă am voie acum, sper să nu am probleme”, a spus Pătraru.
Înțepăturile au continuat, câteva minute mai târziu, în același material:
„Șefa Înaltei Curți rămâne, deci, surprinsă când descoperă protocolul. Și nimeni nu mai vorbește nimic. A trecut, gata, s-a stins scandalul. Mai prinde două minute pe zi în jurnalele de prânz și alea de noapte. Da, cele duse după ora 00.00 la unele televiziuni plătite din banii voștri să nu mai facă audiență prea mare. Să nu se mai supere partidul.”
Pătraru face referire la emisiunea „Ora de știri”, care – în grila de primăvară – a fost mutată la miezul nopții, în loc de ora 23.00. În locul producției, care acum se numește simplu, Jurnal, TVR a programat documentare.
Și la începutul acestui an, Dragoș Pătraru avea probleme la TVR. Nu se știa ce se va întâmpla cu emisiunea “Starea Nației”, pe care o prezintă la Televiziunea Națională. “Eu accept să nu fiu plătit”, spunea el, atunci…
- Cum arată soția actorului Dragoș Pătraru. Cei doi au atras privirile la Premiile Gopo 2018
- VIDEO| Dragoș Pătraru, despre «Iarna pe Facebook»: “Nu cred că zăpada trebuie să ne facă să ne certăm între noi ca nebunii”
Vezi afirmațiile lui Drgoș Pătraru de acum, la minutul 44.56:
CITEȘTE ȘI… VIDEO / România, prin ecranul televiziunilor ruseşti controlate de Putin: 93% din informaţii sunt negative