Pentru Dragoș Condescu, din comuna doljeană Secu, saloanele spitalelor și cabinetele medicilor au prins aerul spațiilor de joacă. În anii de tratament chinuitor, doctorii i-au fost băiatului de 12 ani cei mai buni prieteni.
Copilul fără copilărie, pe care mâna destinului l-a scos de două ori din anticamera morții, are nevoie de ajutorul semenilor pentru a putea spera la o viață cât de cât normală. Prețul este de 10.000 de lei, atât cât i-ar trebui pentru terapii, dar și pentru un triciclu, atât de importante pentru ca mușchii să nu-i înțepenească complet.
Câțiva pași făcuți ceva mai împleticit, într-un echilibru aproximativ. Apoi, imposibilitatea de a mai merge, privită la început ca refuz copilăresc de a păși la îndemnul părinților. Nimic din toate acestea nu a fost, din nefericire, doar o joacă pentru micuțul Dragoș care, la vremea aceea, avea doar 4 anișori. Au fost primele semne ale unei crunte boli care avea să-l țintuiască pe băiețel într-un scaun cu rotile. Ba chiar, în două rânduri, copilașul a fost la un pas să piardă lupta cu maladia care i-a afectat creierul și întregul sistem nervos central.
Dragoș a învins o dată cancerul
“Un neurolog a descoperit, în urma unui RMN, ce are micuțul nostru copilaș. Atunci, la 4 ani, l-au diagnosticat cu meduloblastom, tetrapareză spastică și hidrocefalee. După ce medicii au stabilizat problema hidrocefaleei, l-au operat pentru tumora de la cap. Apoi, a intrat într-un program de chimioterapie. Unsprezece ședințe și totul părea să fie bine… Așa ne-au zis după un an, că nu mai are nimic…”, povestește Aniana Condescu, 53 de ani, mama lui Dragoș.
Au urmat lungi perioade de gimnastică medicală, zeci de ore de kinetoterapie, exerciții la care băiețelul răspundea foarte bine. Ceva însă s-a declanșat în sufletul mamei copilașului care – chiar și în lipsa unor semne care ar fi putut anunța revenirea bolii -, i-a rugat pe medici să îl supună pe Dragoș unor investigații suplimentare. Atunci, părinții copilașului au crezut că întreaga lume se prăbușește peste ei. Cancerul se cuibărise pentru a doua oară în creierul băiețelului lor! Boala a avansat rapid și, pentru a doua oară, Dragoș ar fi putut să devină o amintire pentru tatăl și mama lui.
“Doctorii ne-au spus că doar un copil dintr-o mie scapă. Acela a fost Dragoș”
“Am crezut că îl pierdem… Am ajuns cu el în Ungaria, la o clinică din Debrețin, cu bani strânși din donații. Noi nu ne-am fi permis să mergem acolo, pentru că suntem o familie cu venituri modeste, cu mulți copii. Bunul Dumnezeu ne-a ajutat și a doua oară și l-am salvat pe copilașul nostru… Am stat trei luni acolo, la tratament… Când am plecat din țară, doctorii ne-au spus că un copil dintr-o mie scapă. Eu le-am spus că acela este copilașul meu… Și așa a fost…”, continuă Aniana să rememoreze episoadele calvarului prin care trece de opt ani.
Băiatul bolnav de cancer stă la cursuri cu mama lui, la școala din sat
Acum, Dragoș e ceva mai bine. Un “bine” care se traduce printr-o stare de echilibru a sănătății, dar care oricând se poate rupe în lipsa unor tratamente și terapii fizice adecvate bolii care îi distruge musculatura. Copilul nu poate să mănânce singur, nu se desparte de scaunul rulant, iar cei câțiva pași pe care încearcă să-i facă cu ajutorul cadrului sunt un efort supraomenesc, întotdeauna asistat de mamă. Chiar și așa, Dragoș merge la școala din sat. Alături îi este mama care, din bancă, îl ajută să descifreze tainele liniuțelor și ale bastonașelor scrise cu mâna încleștată pe creion…
Dragoș – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România -, luptă din răsputeri cu boala care i-a furat copilăria, dar mai mult nu poate să facă. Fără ajutor financiar nu va putea merge la tratamente. Mușchii i se vor atrofia rapid și, mai apoi, se vor bloca și vor ceda complet. Vor înțepeni.
Apelul unei mame disperate, care luptă alături de copilașul ei
“Fără ședințele de kinetoterapie, fără accesul la o aparatură specifică, mușchii copilașului nostru se vor bloca. Ședințele de kineto costă și nu trebuie întrerupte… Triciclul special pe care îl avem de câțiva ani i-a rămas mic, abia dacă mai încape în el… Avem mare nevoie de el pentru a ne deplasa… Pentru toate acestea, dar și pentru medicamente, pentru orteze, pentru ghetuțele speciale, avem nevoie de 10.000 de lei. O sumă uriașă pentru noi, motiv pentru care fac apel la toți acei care ne pot ajuta să o facă. Împreună să îi oferim lui Dragoș cel mai de preț dar: șansa la o copilărie cât de cât normală”, este apelul mamei lu Dragoș.
Cei care doresc să îl ajute pe Dragoș o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «DRAGOȘ».
Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro
*Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDAȚIA RINGIER îi sprijină de 7 ani la rubrica AJUTĂ COPIII