I-a oferit 7 icoane ca să-i închidă gura


“Păi, Ionuţ nu-mi dă cheile de la casele moştenite. Când vin în ţară, nici nu am unde sta. Din ziua în care Ion Dolănescu a închis ochii, Ionuţ a pus mâna pe tot, pe banii strânşi de tata, 55.000 de dolari, şi pe multe dintre operele de artă. Mie mi-a oferit 7 icoane. A zis că banii i-a cheltuit pe înmormântare, dar nu e adevărat, că m-am interesat. Tata avea camere video în toată casa, iar Ionuţ le-a desfiinţat ca să poată lua ce vrea din imobil. Eu nu ştiu ce avere avea tata, căci mi-a fost ruşine să-l întreb”, a şarjat fiul cel mic al regretatului Ion Dolănescu.

Îşi pot lua adio de la căsoiul din Perşinari!


Cei doi fraţi trebuie să-şi ia gândul de la vila Gherghinei (mama lui Ion Dolănescu), care a sărbătorit în urmă cu o lună 100 de ani de viaţă, căci locuinţa, situată în comuna Perşinari, Dâmboviţa, va fi transformată în casă memorială.

Fanii regretatului artist vor putea vizita locul în care s-a născut Ion Dolănescu şi vor aprinde lumânări la troiţa din faţa casei, pe care câţiva preoţi au sfinţit-o de curând. Casa valorează, potrivit apropiaţilor, în jur de 100.000 de euro.

Avocatul Gheorghe Gheorghiu: «Dragoş spune numai prostii»

Dacă Ionuţ Dolănescu n-a putut fi contactat pentru a-şi expune punctul de vedere, apărătorul acestuia, avocatul Gheorghe Gheorghiu (foto), a reacţionat prompt: “Ceea ce spune Dragoş sunt numai prostii. Am spus că vom împărţi totul pe jumătate, iar avocatul lui s-a declarat de acord cu sumele prezentate în rapoartele de expertiză asupra tuturor bunurilor ce formează masa succesorală. Prin urmare, nici dacă ar vrea, Ionuţ n-ar avea cum să diminueze valoarea vreunui bun. Nu înţeleg ce e acum în capul lui Dragoş”. l Dan Băcan

 
 

Urmărește-ne pe Google News