„Trebuie să cerem guvernului român să plătească pentru acest prejudiciu serios și cred că avem multe temeiuri legale pentru a cere acest lucru. În plus, este o chestiune de principiu să nu lăsăm un regim intervenționist să ne distrugă imaginea și viața. Trebuie să-i încurajăm și pe alții să facă același lucru, deoarece nu suntem singurele victime ale regimului, sunt mulți alții care trec prin aceeași situație”, a declarat Dragoș Săvulescu.
Afaceristul mai precizează că își va îndemna avocații să se adreseze unor organizații pentru protecția drepturilor omului pentru a stabili dacă România a produs un abuz prin acțiunile ce l-au vizat.
„În România, nu există multe șanse de a se face dreptate. Este vorba despre un circuit închis care nu îți va permite niciodată să-i repari imperfecțiunile. Prin urmare, în esență, nu există nicio șansă. Într-o astfel de situație, am decis să discutăm cu avocații noștri și vom cere unor instituții importante precum Amnesty International sau Human Rights Watch să verifice dacă autoritățile române mi-au respectat drepturile. Sunt sigur că concluziile lor vor duce la clarificarea cazului”, afirmă Dragoș Săvulescu.
Afaceristul a fost condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare într-un dosar de retrocedare a plajelor din Mamaia, unde a fost condamnat și Radu Mazăre. El a fugit în Italia înainte de sentința finală, iar autoritățile din peninsulă au respins extrădarea și i-au transformat pedeapsa în închisoare cu suspendare. Săvulescu afirmă acum că se va adresa convenției pentru drepturile omului.
„Pot completa un dosar la Convenția pentru drepturile omului și să scriu despre acuzațiile justiției române împotriva mea. Totul este atât de clar, încât de-a lungul anilor am adunat și alte elemente doveditoare. Nu am nicio îndoială că adevărata dreptate va prevala, suntem în Europa, nu în România. România trebuie să devină europeană. Țara trăiește încă în vremea lui Ceaușescu”, a acuzat afaceristul.
Pe 9 august 2021, Dragoș Săvulescu a fost reținut în Mykonos, după ce soția lui a postat imagini cu ei pe rețelele de socializare. Pe 10 septembrie, Curtea de Apel din Syros a respins extrădarea din Grecia şi l-a lăsat pe afacerist să plece în Italia.
„Pe 8 august, ne-am așezat cu niște prieteni într-un restaurant cu preparate din pește. Cineva a apărut deodată în spatele meu, era polițist și m-a întrebat dacă sunt Dragoș Săvulescu. Apoi mi-a spus să-l urmez. A fost vorba de o uriașă operațiune de arestare cu 30-40 de polițiști și motociclete ale autorității. Au pus cătușe bodyguarzilor mei”, a povestit afaceristul pentru presa greacă..
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România a respins, pe 12 martie, definitiv contestaţia la executare formulată de fostul finanţator al clubului de fotbal Dinamo, în care acesta solicita să-i fie anulată condamnarea de 5 ani şi jumătate închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia și a stabilit că decizia instanţei din Napoli se aplică însă doar pe teritoriul acestei ţări.
Omul de afaceri figurează în continuare pe site-ul Poliţiei Române la rubrica „persoane urmărite”, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare de către Curtea de Apel Bucureşti.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro