Emoţii mari pentru Gigi Becali, dar şi pentru mama lui, Alexandra Becali (83 de ani). Cei doi se vor putea strânge în braţe după mai bine de 5 luni de când nu s-au văzut.
Întâlnirea emoţionantă ar urma să aibă loc joi, la Penitenciarul Poarta Albă, Constanţa, acolo unde Gigi a fost mutat în urmă cu câteva zile.
De când a fost încarcerat, patronul Stelei s-a ţinut tare şi nu le-a permis soţiei, fiicelor şi mamei lui să-l viziteze în spatele gratiilor.
Plânge când se uită la pozele cu familia
Dorul de cei dragi a învins însă săptămâna trecută, când Becali s-a înmuiat şi i-a dat voie soţiei sale, Luminiţa (43 de ani), să vină să-l vadă la “casa cu gratii” de la malul mării.
Pozele recente cu fiicele şi cu mama lui, pe care nevasta i le-a arătat, l-au emoţionat până la lacrimi pe Gigi, care se pare că şi-a călcat pe inimă şi a acceptat ca aceea care i-a dat viaţă să-l viziteze în puşcărie.
De altfel, în celula în care a fost trimis de judecători, Becali ţine, la capul patului, mai multe fotografii cu mama, soţia şi cele trei fiice, cărora le duce enorm de mult dorul şi, din când în când, atunci când le priveşte, izbucneşte în lacrimi fără să-i pese că e văzut de colegii de suferinţă.