Intervenţia chirurgicală a avut loc în mai 2013, la cabinetul privat al unui medic estetician. La scurt timp după ce credea că i s-a injectat botox, ca să-i reducă ridurile, avocata Raluca Crişan s-a trezit acasă cu faţa desfigurată.
Ea a aflat la scurt timp că soluţia care i s-a injectat sub piele este venin de viperă! Acum, medicii i-au dat un diagnostic crunt: paralizie definitivă!
A făcut şoc anafilactic
“Am efectuat o expertiză medico-legală, prin care s-a stabilit faptul că se menţine o stare de paralizie de 30% la nivelul feţei. Infirmitatea se resimte sub ochi şi buza superioară. Acum am faţa căzută şi nu pot să râd”, ne-a spus avocata.
Ea susţine că s-a întâlnit cu medicul întâmplător, iar acesta nici măcar nu s-a uitat la ea. Procurorii vor decide dacă se va dispune începerea urmăririi penale.
“Îmi doresc ca acest dosar să ajungă în instanţă. Am aflat ulterior că mi s-a injectat venin de viperă şi am făcut un şoc anafilactic”, a declarat avocata.
Potrivit unor surse, medicul şi-a suspendat activitatea cu spitalul judeţean unde activa, însă a continuat să opereze la cabinetul lui privat. Asta după ce ar fi suferit un atac cerebral.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro