Trupurile sfârtecate de mastodontul de metal care le-a izbit cu peste 100 de kilometri la oră au fost așezate, după ce legiștii au încercat să pună cap la cap ce a mai rămas din ele, în sicrie albe, iar mai apoi sigilate. Așa au și rămas, atâta timp cât au stat în casa sărăcăcioasă a familiei din cartierul Rahova. Acolo, de vineri și până ieri, rudele le-au plâns la capătâi pe copilele, odată zglobii, care se jucau pe străduța îngustă.
N-au dat capacele la o parte
Cum după impactul devastator abia dacă mai puteai recunoaște ceva din trupurile lor, nimeni nu a îndrăznit să dea la o parte capacele sicriilor. Asta deși tatăl și-ar fi dorit să le mai vadă pentru ultima oară. Însă toți cei din familie s-au opus și au reușit, la rându-le, să-l convingă pe bărbat la renunțe a vedea o imagine, care l-ar fi marcat pentru toată viața.
Ieri la prânz, după ce preotul a citit o rugăciune la căpătâiul lor, cortegiul funerar s-a pus în mișcare. Sicriile cu cele trei fetițe au fost urcate într-o singură mașină, iar coșciugul cu mama sinucigașă în alta.
Slujbă pentru fetițe în biserică
După un drum de câteva minute prin cartierul Rahova, oamenii care au participat la înmormântare s-au oprit la biserică. Aici, Mihaela, Maria și Nicoleta, fetițele aruncate de mama bolnavă în brațele morții, au avut parte de o slujbă emoționantă. Tatăl a plâns tot timpul și a mângâiat sicriele de un alb imaculat în care se odihneau copilele. Câțiva metri mai încolo, într-o capelă din curtea bisericii, a fost depus cosșciugul cu mama sinucigașă, la capătâiul căreia nu au stat decât câțiva apropiați, fără ca preoții să-i citească din Cartea Sfântă.
După o oră, cortegiul funerar a pornit, în claxoanele mașinilor, spre cimitirul de la marginea Capitalei, la intrare în Jilava. Un loc ferit, departe de agitația urbană, în care fetițele și mama care le-a răpit copilăria, își vor dormi somnul veșnic.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro