Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, a condamnat discriminarea pe care o face sistemul public de sănătate în privinţa pacienţilor non-COVID.
Principalele declaraţii ale lui Cezar Irimia
- Au fost 270 de pacienţi cu cancer ieri la Institutul Oncologic din București, însă fotografia care a circulat este din luna mai.
- Există aglomeraţie la spitale. Pacienţii aşteaptă câte 10-12 ore pentru tratamentele necesare.
- Acesta este rezultatul politicii dezastruoase a ministerului cu privire la pacienţii cronici.
În România, nu mai ai voie să mori decât de COVID. Noi condamnăm această discriminare în privinţa pacienţilor non-COVID. Nu răspunde nimeni şi nu vorbeşte nimeni de decesele înregistrate în rândul bolnavilor cronici. Faptul că la 125.000 de pacienţi oncologici există doar 300 de medici generează astfel de cozi.
Cezar Irimia:
- Situaţia este dezastruoasă în întreaga ţară cu privire la testarea şi tratarea acestor pacienţi.
- Acel test PCR nu are relevanţă. Politica ministerului trebuie schimbată cu privire la pandemia de COVID.
- Mulţi dintre pacienţi care vin la programare au constatat că nu au medicamentele necesare şi au revenit neprogramat. Nu putem acuza pacienţii de ceea ce se întâmplă în sistemul public de sănătate.
- Fiecare pacient este disperat. Vrea să-şi acorde o şansă la viaţă. Ar trebuie să nu mai acuzăm pacienţii.
- În România, pacientul este de vină întotdeauna. De vină este însă sistemul, care nu are nişte politici adecvate. Sistemul este într-o comă profundă şi trebuie resuscitat.
- Situaţia este tragică în continuare. Nu există pacient care să refuze tratamentul oncologic. Pacientul oncologic alege să meargă la spital pentru a avea o şansă la viaţă.
- Înainte de pandemie, un pacient cu cancer aştepta până la şase luni la tratament. Nu avem acum aceste date. Noi vrem să reducem această perioadă la 45 de zile.
- Nu avem registre, nu avem programe de informare. Nimeni nu s-a gândit să reanimeze sistemul public de sănătate.
- Bolnavii de cancer sunt disperaţi. Sunt peste 150.000 de femei cu cancer mamar care nu-şi găsesc medicamentele.
- Accesul imediat la serviciile medicale de specialitate pentru fiecare pacient cronic din ţară este cerinţa noastră. Vrem deschiderea totală a spitalelor pentru orice formă de boală.
- Un român are acces la 4.000 de medicamente, iar un francez are acces la un număr de 8.000 de medicamente. Franţa are cel mai bun program pentru pacienţii oncologici.
- Accesul imediat la serviciile medicale de specialitate pentru fiecare pacient cronic din ţară este cerinţa noastră. Vrem deschiderea totală a spitalelor pentru orice formă de boală.
- Un român are acces la 4.000 de medicamente, iar un francez are acces la un număr de 8.000 de medicamente. Franţa are cel mai bun program pentru pacienţii oncologici.
Imaginea în care apar zeci de oameni așteptând pe unul dintre holurile Institutului Oncologic din București, la cozi uriașe, fără nicio distanțare socială, nu este singura situație revoltătoare în care sunt puși pacienți cu boli grave, care vin la spitale pentru a-și primi tratamentele periodice.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că problema este la managerii spitalelor, care pot rezolva situația dacă se fac programări pentru pacienți. Directorii spitalelor susțin că holurile și curțile unităților sanitare se transformă în furnicar pentru că bolnavii nu respectă programările.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro