Cristian Dumitru avea 51 de ani și era internat de mai bine de o lună la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balş” din Capitală, după ce medicii de la un alt spital au descoperit că este infectat cu HIV.
Libertatea a stat de vorbă cu fostul poliţist, la sfârşitul lunii iulie. Cu vocea stinsă, abia putând articula câteva vorbe, Cristian părea de atunci resemnat cu soarta sa, dar spera să îl ajute un tratament în străinătate.
„Fac tratament, să vedem ce o fi! Sper să ajung să mă tratez în străinătate, cine ştie, poate o să am şanse să o mai duc aşa”, spunea atunci fostul polițist.
Câţiva prieteni și foşti colegi i-au rămas tot timpul aproape. Unul dintre aceştia, Valentin, ne-a povestit drama prin care a trecut Cristian Dumitru.
„Ne cunoşteam de prin 1992, de când lucram la Poliţia Transporturi Feroviare. Când unitatea a trecut în subordinea Poliţiei Capitalei, ne-am dus fiecare pe unde a putut. El a lucrat la Secţia 2, mulţi ani”, spune Valentin.
Din 2016, de când a ieşit la pensie, Cristian Dumitru a apelat la mai mulţi specialişti, sperând că va găsi soluții ca să scape de durerile cervicale. Abia se mai putea mişca, dar nimeni nu-i găsea leacul.
„A apelat la tot felul de doctori şi chiar a mers la o clinică de acupunctură din Bucureşti. Mi-a spus că plătea 700 de lei pentru o şedinţă. Şi eu îi tot spuneam că nu are rost să mai meargă, că dă bani degeaba. Ce făceau cei de acolo pentru banii aceştia?”, spune, revoltat, cel care timp de aproape 30 de ani a fost prietenul lui Cristian Dumitru.
Valentin vorbea aproape zilnic la telefon cu Cristian. În ultimele luni, a observat că ceva nu este în regulă cu el.
„Slăbise foarte multe mult, avea picioarele subţiri. Chiar i-am zis că trebuie să pună puţină masă musculară, să se poată ţine pe picioare. De chestia cu HIV am aflat recent, când povestea lui a devenit publică. Nu ştiam, a ascuns şi de noi că s-a ales cu acest virus. Poate de ruşine”, a mai spus prietenul fostului polițist.
După ce s-a îmbolnăvit, Maria, o prietenă infirmieră, i-a rămas alături până în ultima clipă. Fostul polițist nu i-a spus nici ei că are HIV.
„A stat lângă el până în ultima clipă, e infirmieră. A mers la spital, l-a spălat, l-a îngrijit. Mergea şi acasă la el, acolo unde el locuia cu mama sa, şi făcea curăţenie”, povesteşte Valentin.
Cristian Dumitru va fi înmormântat, miercuri, în comuna Dragomireşti Vale, Ilfov, acolo unde este înhumat şi tatăl său, care s-a prăpădit acum câţiva ani.
„Săraca, maică-sa, e terminată. Are peste 70 de ani şi e şi ea bolnavă. O să-i fim aproape foştii colegi, cei cu care a ţinut legătura în ultimii ani”, mai spune Valentin.
Citește și:
Vremea în următoarele patru săptămâni. Care este prognoza ANM pentru luna septembrie