„Mă tem pentru viaţa mea, mă tem că inima mea va înceta să mai bată”, a declarat Bartoli în emisiunea „This morning” de la postul britanic ITV.
A doua zi după ce i-a fost refuzată prezenţa în proba de dublu în turneul veteranilor de la Wimbledon, Bartoli a vorbit despre virusul care i-a afectat viaţa, afecţiune pe care medicii nu reuşesc să o numească încă.
„Mă distrug uşor-uşor şi nu ştiu de ce (…) Nu-mi fac asta de una singură”, a spus Bartoli.
Marion Bartoli, în vârstă de 31 de ani, a explicat că virusul a apărut în luna februarie, dar a crezut că este obosită din cauza unor drumuri lungi între Australia, India şi New York. „Mă gândeam că o fi din cauza decalajului orar, dar apoi m-am simţit tot mai rău. Corpul meu refuza tot mai multe lucruri. Pur şi simplu nu mai pot tasta pe telefon dacă nu am mănuşi”.
Ea a mai spus că se spală doar cu apă minerală, că nu mai poate purta bijuterii şi că mănâncă doar legume bio. „Mănânc doar salate şi castraveţi curăţaţi, altceva nu suportă corpul meu. Sunt metode de supravieţuire. Mă rog în fiecare zi să revin la o viaţă normală”. Marion Bartoli se va interna, începând de luni, într-o clinică din Italia.